Meleșcanu: Relansarea relațiilor României cu statele din Africa

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a avut vineri o întrevedere cu ministrul de stat al afacerilor externe din Republica Federală Nigeria, Kadija Bukar Abba Ibrahim. Aceasta a fost prima vizită întreprinsă în România de către un demnitar din Ministerul Afacerilor Externe nigerian în ultimul sfert de secol. 

"În cadrul întâlnirii, şeful diplomaţiei române a subliniat dorinţa României de a relansa relaţiile cu statele din Africa sub-sahariană, Nigeria fiind un partener important al ţării noastre în regiune. Întrevederea a reliefat totodată dorinţa comună de aprofundare a dialogului politic şi diplomatic, după cum şi buna cooperare a celor două state în plan multilateral, îndeosebi în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite", a informat MAE, prin intermediul unui comunicat. 

În cadrul unor consultări politico-diplomatice cu Monica Gheorghiţă, secretar de stat pentru afaceri bilaterale globale, a fost subliniată nevoia intensificării schimburilor economice la potenţialul celor două economii. 

"A fost, de asemenea, evocată colaborarea bilaterală de tradiţie în domeniul învăţământului, analizându-se posibilitatea de a se extinde cadrul juridic care o reglementează, pentru a se stimula conlucrarea concretă în acest domeniu, în beneficiul tinerei generaţii din ambele state. Secretarul de stat român a prezentat noi propuneri de colaborare sectorială, menţionând în acest sens expertiza pe care autorităţile române o pot prezenta părţii nigeriene, în domenii precum agricultura, infrastructura, apărarea, energia (petrol şi gaze) sau IT", a menţionat MAE. 

Pe agenda consultărilor s-a aflat şi cel de-al cincilea summit UE-Africa, prevăzut a avea loc la Abidjan (Cote d'Ivoire), în 29-30 noiembrie. În acest context, a fost relevată necesitatea de a se da răspunsul adecvat temei principale a acestei reuniuni la vârf, anume "Investind în tineret". Cele două părţi au discutat despre domeniile migraţiei, securităţii şi dezvoltării durabile, care au o relevanţă particulară pentru spaţiul african sub-saharian. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel