Urmărește emisiunea live


Meleșcanu - Ambasador Spania. Prima reuniune comună, agreată

Prima reuniune comună a guvernelor Spaniei şi României, care ar conduce la consolidarea dialogului politico-diplomatic şi sectorial, a fost agreată, vineri, în cadrul întâlnirii ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, cu ambasadorul Regatului Spaniei în România, Ramiro Fernandez Bachiller.

 "În cadrul întrevederii, a fost salutat şi apreciat stadiul excelent al relaţiei bilaterale, marcat de ridicarea relaţiei la rang de Parteneriat strategic, începând din 2013. În acest context favorabil, a fost agreată importanţa realizării, în acest an, a primei reuniuni comune a guvernelor celor două ţări, care ar conduce la consolidarea dialogului politico-diplomatic şi sectorial", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, scrie Agerpres.

Teodor Meleşcanu a mulţumit, în numele Guvernului român, pentru sprijinul acordat de autorităţile spaniole în vederea integrării comunităţii româneşti în Spania, cu un aport consistent la depăşirea crizei economice din ultimii ani din această ţară. 

Potrivit MAE, a fost subliniată importanţa impulsionării, în continuare, a relaţiilor economice româno-spaniole, care au înregistrat aproape patru miliarde de euro schimburi comerciale în 2016. 

Şeful diplomaţiei române a apreciat, în context, prezenţa investiţională spaniolă în România. 

"S-a stabilit menţinerea unui dialog intensificat, pentru continuarea dezvoltării relaţiilor bilaterale, pentru coordonarea şi valorificarea intereselor comune ale celor două state la nivel european şi internaţional", se arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel