Bucuresti Centenar

EXCLUSIV  Medicina din România, schimbare după experienţa Primului Război Mondial. Octavian Buda: Începe medicina modernă

Material realizat prin programul "București-Centenar" - Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Prof. dr. Octavian Buda a explicat, la DC News, că experienţa acumulată de către medici pe durata Primului Război Mondial a ajutat la conceperea unui tratat de de medicină de război, carte care a fost editată sub conducerea lui Daniel Danielopolu.

Iată ce a relatat Octavian Buda: "Începe şi medicina modernă, să apară primele forme de tratament antibiotic sau care anticipează era antibioticelor, nu sulfamidele, bismutoterapia pe care o concepe un savant care a colaborat cu Victor Babeş la Bucureşti – Constantin Levadidi, şi foarte interesant este că va exista un corp de profesori universitari îşi vor pune problema unui tratat de medicină de război.

Şi există în pragul celui de-al doilea Război Mondial un tratat sub redacţia lui Daniel Danielopolu care va aduna, din diversele specialităţi chirurgicale, specialist care să analizeze plăgile de război, traumele care apar şi intervenţia chirugicală. Medicina de război e o lucrare apărută undeva prin anii ’40  şi este una dintre puţinele apărute în Europa la acea vreme."  

Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către prof. dr. Octavian Buda:


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Cernauti
Ucraina
Budapesta
Basarabia
Chisinau
Transilvania Odesa
Arad
Oituz
Cenade
Alba Iulia
Marasti
Marasesti
Sibiu
Lugoj
Dobrogea
Bucuresti
Timoc
Bulgaria

Click pe marcajele de pe hartă pentru a vedea articolele legate de acel loc.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel