Oferte pentru medicii de familie în Franța

Autoritățile franceze au făcut un anunț pentru a atrage medici de familie cât mai urgent.

Potrivit stiridiaspora.com, autoritățile franceze au făcut public un plan de intervenție necesar pentru a atrage în regim de urgență medici de familie în departamentul Indre-et-Loire, situat în centrul țării. S-a ajuns în această situație disperată după ce mai multe cadre medicale fie au plecat, fie sunt în pragul pensionării. Ultimul medic român care a ales să se stabilească în sudul departamentului a beneficiat de sprijinul autorităților locale pentru a se integra cât mai rapid.

Oficialii francezi oferă următoarele beneficii: asigurări de sănătate, prime de instalare suport în găsirea unei locuințe din partea autorităților locale.

Situația este cu atât mai gravă cu cât numărul persoanelor care nu vor mai beneficia de un medic de familie a crescut cu peste 40%. A fost întocmită și o hartă geografică a regiunii pentru a veni în sprijinul viitorilor medici care își caută un loc de muncă. Astfel puteți obține informații despre cele 244 de comune și 44 de municipalități care oferă acest tip de sprijin viitorilor medici. Doritorii trebuie să ia legătura cu autoritățile locale din zonele respective.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel