MediaSind: Ministerul Muncii demontează manipulările conducerii TVR privind legalitatea sindicatului

Ministerul Muncii si Justiţiei Sociale (MMJS) a clarificat şi a demontat ultimele manipulări exersate în spaţiul public şi printre angajaţii instituţiei de către conducerea Societăţii Române de Televiziune - SRTV şi sindicatul său de casă, susţine SRJ MediaSind într-un comunicat.

MediaSind aminteşte că liderii TVR au acuzat sindicatul MediaSind, la sfârşitul lunii iulie, că nu ar deţine personalitate juridică, adică că ar fi o organizaţie - fantomă, întrucât nu figurează în Registrul Judecătoriei sectorului 1, astfel că organizaţia nu ar avea dreptul să deschidă filiale în SRTV. 'Imediat după publicarea acestui comunicat, consilierul pe probleme juridice a preşedintelui director - general, precum şi conducerea sindicatului SPUSTv, au transmis informaţii false angajaţilor Televiziunii Naţionale, susţinând ilegalitatea funcţionării MediaSind TVR. Totodată, în baza acestei grosolane manipulări, ei au recomandat membrilor să părăsească organizaţia noastră şi să se întoarcă la SPUSTv, sindicatul controlat de conducere', se menţionează în comunicatul citat.

MediaSind precizează, în context, că a solicitat clarificări Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, care a răspuns, prin secretarul de stat Ionel Muscalu, că SRJ MediaSind are dreptul să-şi reprezinte membrii din filiala MediaSind TVR, că are dreptul să încaseze cotizaţia sindicală, că are dreptul să deţină reprezentativitate dacă obţine numărul necesar de membri şi, în caz contrar, are dreptul să mandateze federaţia la care este afiliată să negocieze contractul Colectiv de Muncă din TVR. 'În concluzie, MediaSind TVR are calitatea de partener social în SRTV, în conformitate cu prevederile Legii nr. 62/2011 a Dialogului Social. Având în vedere situaţia creată de conducerea TVR prin dezinformarea opiniei publice în scopul susţinerii unor interese de grup, care se adaugă repetatelor încălcări ale prevederilor legale de către conducerea SRTV împreună cu câţiva jandarmi sindicali ai şefei TVR, Sindicatul Român al jurnaliştilor MediaSind - Filiala TVR solicită Consiliului de Administraţie al SRTV să sesizeze de îndată instituţiile abilitate pentru a cerceta şi sancţiona faptele reclamate de partenerul social din instituţie, MediaSind TVR.

Totodată, SRJ MediaSind solicită CA să aprobe difuzarea în spaţiul public a unui comunicat de presă prin care instituţia îşi cere scuze publicului şi partenerului social cu privire la campania de manipulare şi dezinformare promovată de administraţia Gradea', se precizează în comunicatul transmis de MediaSind. Organizaţia sindicală redă răspunsurile Ministerului Muncii, potrivit căruia MediaSind are dreptul de a reprezenta membrii rezultaţi din fuziunea cu Sindicatul TVR Sind. 'Organizaţia dumneavoastră are dreptul să reprezinte membrii rezultaţi din fuziune, având în vedere prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform căruia, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi', se precizează în răspunsul Ministerului Muncii publicat de MediaSind.

De asemenea, potrivit răspunsului prezentat de MediaSind, Ministerul Muncii consideră că acest sindicat este reprezentativ la nivelul TVR. 'Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind este reprezentativ la nivelul SRTV dacă prezintă hotărâre judecătorească de dobândire a reprezentativităţii la nivelul acestei instituţii, conform prevederilor art. 221 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care la nivelul unităţii nu există sindicat reprezentativ, dar există sindicat afiliat federaţiei sindicale reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor, în conformitate cu prevderile art. 135 alin 1 lit.a) din Legea nr. 62/2011, legea dialogului social republicată, cu modificările şi completările ulterioare', se menţionează în răspunsul Ministerului Muncii publicat de MediaSind. Totodată, potrivit răspunsului prezentat de MediaSind, Ministerul Muncii consideră că acest sindicat este reprezentativ la nivelul TVR dacă prezintă hotărâre judecătorească de dobândire a reprezentativităţii la nivelul acestei instituţii. 'Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind este reprezentativ la nivelul SRTV dacă prezintă hotărâre judecătorească de dobândire a reprezentativităţii la nivelul acestei instituţii, conform prevederilor art. 221 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În situaţia în care la nivelul unităţii nu există sindicat reprezentativ, dar există sindicat afiliat federaţiei sindicale reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanţii federaţiei sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanţii aleşi ai angajaţilor, în conformitate cu prevederile art. 135 alin 1 lit.a) din Legea nr. 62/2011, legea dialogului social republicată, cu modificările şi completările ulterioare', se menţionează în răspunsul Ministerului Muncii publicat de MediaSind. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel