Meci dramatic pentru CSM Volei Alba Blaj, în Liga Campionilor

Victorie dramatică pentru CSM Volei Alba Blaj, în Liga Campionilor la volei feminin.

CSM Volei Alba Blaj a învins echipa franceză ASPTT Mulhouse VB, cu scorul de 3-2 (15-25, 25-21, 20-25, 28-26, 15-13), miercuri seara, în Sala Sporturilor Transilvania din Sibiu, în Grupa A a Ligii Campionilor la volei feminin.

Campioana României a reuşit a patra victorie consecutivă, după ce şi-a adjudecat la limită ultimele două seturi. Echipa antrenată de Darko Zakoc a revenit în setul patru de la 20-22, reuşind să câştige cu 28-26, iar în tiebreak s-a impus cu 15-13, după ce a avut la un moment dat 8-3. CSM Volei Alba Blaj s-a impus după două ore şi 17 minute, însă a pierdut primul său punct în actuala ediţie. Echipa din Blaj se impusese la Mulhouse cu scorul de 3-1.

Cubaneza Ana Yilian Cleger Abel a fost cea mai bună jucătoare a gazdelor, cu 31 de puncte, Adina Salaoru a contribuit cu 14 puncte, iar Nneka Obiamaka Onyejekwe, cu 12. De la oaspete s-au remarcat Britt Herbots (18 puncte), Hayley Spelman (15) şi Ciara Kathleen Michel (12). Meciul a fost arbitrat de ungurul Peter Szabo şi de sârbul Mirko Jankovic.

În celălalt meci al grupei se înfruntă Developres SkyRes Rzeszow şi Volero Zurich. În clasament, CSM Volei Alba Blaj ocupă primul loc, cu 11 puncte, urmată de Volero Zurich, 4 puncte, ASPTT Mulhouse, 3 puncte, Developres SkyRes Rzeszow, 3 puncte.

[citeste si]

Pe 21 februarie, CSM Volei Alba Blaj primeşte replica echipei poloneze Developres SkyRes Rzeszow, tot la Sibiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel