MCIN: Concurs pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la Bienala de Arhitectură de la Veneţia

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România anunţă lansarea concursului naţional pentru selectarea proiectului care va reprezenta România la cea de-a 17-a ediţie a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia. 

Potrivit unui comunicat al MCIN, transmis vineri AGERPRES, concursul este deschis participării autorilor individuali sau reuniţi în grupuri ori persoanelor juridice fără scop patrimonial (organizaţii neguvernamentale). Solicitanţii trebuie să depună un proiect care să conţină documentaţia obligatorie prevăzută în Regulamentul de organizare a concursului, afişat pe paginile de internet ale Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (www.cultura.ro), Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro), Institutului Cultural Român (www.icr.ro) şi Uniunii Arhitecţilor din România (www.uniuneaarhitectilor.ro).

Concursul se va desfăşura în două etape: prima etapă, cu un rol de definire a conceptului curatorial şi a conţinutului, va fi urmată de selectarea finaliştilor clasaţi pe primele trei locuri, în ordinea punctajelor obţinute, care vor fi invitaţi să detalieze aspectele tehnice ale proiectului în etapa a doua de concurs. Pentru înscrierea la concurs nu se percepe taxă. Documentaţiile se depun la sediul Uniunii Arhitecţilor din România, Strada Jean Louis Calderon nr. 48, sector 2, cod 020038, Bucureşti sau pot fi transmise prin poştă sau curier la aceeaşi adresă, până la data de 25 noiembrie 2019, ora 14,00.

Proiectele transmise prin e-mail sau fax, cele incomplete, cele care nu respectă cerinţele impuse de organizatori şi cele care vor ajunge la Uniunea Arhitecţilor din România la o dată ulterioară celei menţionate, indiferent de modalitatea de transmitere, nu vor fi luate în considerare. Uniunea Arhitecţilor din România va acorda următoarele premii pentru proiectele selectate în etapa a II-a a concursului: Premiul I, pentru proiectul câştigător, în valoare de 6.500 lei net; Premiul II - 4.500 lei net şi Premiul III - 3.500 lei net. Comisia de selecţie şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor vor fi aprobate prin Ordin al Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale.

'Nu pot participa la concurs persoanele care au participat la organizarea sa, la elaborarea regulamentului, angajaţi ai instituţiilor organizatoare, membrii comisiei de selecţie şi cei ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor sau rude şi afini ai acestora, până la gradul al doilea inclusiv, respectiv asociaţii din firmele/ONG-urile în care membrii comisiei de selecţie, ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor deţin funcţii de conducere. Membrii comisiilor nu pot primi misiuni profesionale legate de elaborarea proiectelor care vor fi înscrise în concurs', mai informează MCIN.

Ediţia din 2020 a Bienalei de Arhitectură de la Veneţia, al cărei curator este Hashim Sarkis, se va desfăşura în perioada 23 mai - 29 noiembrie, cu previzionare pentru specialişti şi presă în zilele de 21 şi 22 mai. Tema ediţiei este 'How we will live together' ('Cum vom trăi împreună?') şi aduce în discuţie problema extinderii diviziunilor politice şi accentuarea inegalităţilor economice la nivel global, lansând către arhitecţi un apel de a concepe spaţii în care să putem trăi împreună. Proiectul care va reprezenta România se va realiza în două spaţii expoziţionale: Pavilionul ţării noastre din Giardini della Biennale şi Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel