Martin Scorsese critică din nou filmele Marvel, preşedintele Disney contraatacă

Regizorul american Martin Scorsese a criticat din nou filmele studioului Marvel, pe care le consideră produse calibrate pentru consumator, în timp ce preşedintele şi CEO al Walt Disney Co, Bob Iger, a luat apărarea filialei sale, relatează marţi AFP, scrie Agerpres.

La începutul lunii octombrie, reputatul regizor, în vârstă de 76 de ani, a provocat polemică după ce a declarat că filmele Marvel, dedicate universului supereroilor, nu sunt 'cinema', ci fac parte, mai degrabă, dintr-un parc tematic.

Într-un articol publicat marţi în New York Times, Martin Scorsese şi-a reiterat declaraţiile, prezentând argumente.

'Multe dintre elementele caracteristice cinematografiei, aşa cum le cunosc eu, sunt prezente în filmele Marvel', a scris el. 'Ceea ce nu există este revelaţia, misterul sau adevăratul pericol emoţional. Nu există niciun risc', a scris Martin Scorsese.

Potrivit acestuia, producţiile Marvel sunt ca toate 'francizele' cinematografice moderne - serii de filme care se învârt în jurul aceluiaşi personaj sau aceluiaşi univers - 'calibrate, testate, modificate, reelaborate până la punctul în care sunt gata de consum'.

Regizorul filmului 'The Irishman', care tocmai a fost lansat în cinematografele din Statele Unite înainte de a apărea pe Netflix, a declarat că doreşte să-şi apere poziţia pentru a critica standardizarea ofertei cinematografice în detrimentul diversităţii.

'Dacă le oferim oamenilor un singur lucru, este evident că vor dori mai mult', a scris el.

La rândul său, Bob Iger, preşedintele Disney, a declarat că 'nu crede că (Martin Scorsese) a văzut vreodată un film Marvel'. 'Oricine a văzut un film Marvel nu ar putea, sincer, să facă o astfel de declaraţie', a afirmat el, într-un interviu difuzat marţi de BBC.

Walt Disney Co. a achiziţionat Marvel în decembrie 2009.

'Marvel face filme', a afirmat el. 'Acestea sunt filme. Este ceea ce face Martin Scorsese. Şi acestea sunt filme bune, realizate de oameni talentaţi, care muncesc din greu să realizeze filme care îi distrează pe oameni', a mai spus Bob Iger.

Cele 23 de filme din universul Marvel lansate din 2008 au avut încasări de peste 8,5 miliarde de dolari doar în Statele Unite, potrivit cifrelor publicate de site-ul specializat Box Office Mojo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel