Mark Zuckerberg, atac la guvernul SUA pe tema implicării în alegeri străine

Fondatorul şi managerul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a apreciat miercuri că reacţia slabă a guvernului american la amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA, din 2016, a inspirat şi alte state să acţioneze pentru influenţarea rezultatelor unor scrutinuri, transmite DPA.

"Ca firmă privată, noi nu dispunem de instrumentele pentru a opri guvernul Rusiei. Ne putem apăra cât mai bine, dar guvernul nostru este cel care are instrumentele pentru a face presiuni asupra Rusiei, nu noi", a spus Zuckerberg la Festivalul Ideilor de la Aspen, în statul Colorado.

'După 2016, când guvernul nu a luat niciun fel de contramăsuri, s-a trimis lumii semnalul că la noi e deschis', a arătat şeful Facebook, adăugând că reţeaua sa a observat ulterior o creştere a activităţii Iranului şi a altor ţări. 'Am intensificat masiv latura securităţii', a susţinut Zuckerberg, însă 'nu putem face mare lucru singuri pentru a modifica motivaţiile statelor naţionale de a acţiona'.

El a afirmat că Facebook a luat măsuri pentru a împiedica amestecul actorilor statali în alegeri din întreaga lume, dar deciziile privind natura acceptabilă a campaniilor nu trebuie să fie luate de o companie privată. Reţeaua Facebook a fost criticată pentru că a permis unor troli susţinuţi de Rusia să difuzeze reclame cu scopul de a influenţa alegerile din SUA din 2016, precum şi pentru scandalul colectării de date de către Cambridge Analytica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel