Marea teamă a lui Bogdan Chirieac, pentru 2018: Este ceva cumplit

Analistul politic Bogdan Chirieac și-a exprimat, joi, în emisiunea ”Sinteza Zilei” de la Antena 3, teama că ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova este doar un cal troian al Rusiei pentru România. 

”Mie-mi este foarte teamă că, urmare a războiului româno-român, a situației politice internaționale, a situației grave în care se află România astăzi,  1 decembrie 2018 nu ne prinde cu țara chiar întreagă. Nu am informații, am o temere. Eu sper ca lucrurile să se schimbe în perioada următoare. Este ceva cumplit în acest moment. România, în opinia mea, nu a fost niciodată mai expusă decât este în acest moment. Sigur că avem scutul antirachetă, sigur că avem parteneriatul cu SUA, dar situația mi se pare extrem de fluidă. (...) Nu știu, dar îmi imaginez că aceste forțe care au contacte cu lumea externă- informale, nu oficiale- ar putea să oprească ceea ce se întâmplă. Astăzi mi-a picat foarte rău știrea cu independența Transnistriei. Îmi este teamă că este un cal troian. Vedeți că Putin își urmărește obiectivele pas cu pas, nu țintește neapărat Republica Moldova, cum am putea să credem, fiindcă Republica Moldova și-o pot lua când vor. Noi n-am făcut niciun efort, nici măcar nu am convins UE să-i integreze pe moldoveni, și mă întreb dacă nu este un cal troian pentru România această chestiune cu Transnistria. Am mai remarcat la Summitul G20 din China că dl Putin a spus că ar putea să repună pe tapet granițele de după Al Doilea Război Mondial, vizând expres România și Ungaria. Sigur că lucrul acesta m-a mai îngrijorat și m-a mai îngrijorat că toți liderii occidentali n-au mai spus nimic despre dezmembrarea Ucrainei de către Rusia, e luată ca un dat. Nu cred că suta de ani de unire va trece fără valuri, sunt convins că cineva va încerca să facă valuri”, a opinat Bogdan Chirieac, în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei” realizată de Mihai Gâdea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel