EXCLUSIV  Marea Lojă Națională din România, invidiată de organizațiile mondiale. Cine sunt noii membri

Prof. univ. dr. Radu Bălănescu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România, a explicat de ce această organizație este extrem de puternică.

Radu Bălănescu a spus că vin foarte mulți tineri la Marea Lojă Națională din România.

"Organizația noastră este puternică, în comparație cu alte organizații din alte țări, de tradiție ale Europei, pentru că avem o medie de vârstă scăzută. Media de vârstă a membrilor în Marea Lojă Națională din România este de 42 de ani, ceea ce înseamnă un viitor asigurat. Tinerii doresc să vină în instituția noastră.

Nu mai vin doar de dragul de a veni, ci vin acolo unde ceva se întâmplă și vin acolo unde ei știu că se pot regăsi și pot să învețe niște lucruri. Și din acest motiv putem spune că Marea Lojă Națională din România este o instituție puternică. Suntem invidiați de mari loji de tradiție din lume că am reușit să avem o strategie de dezvoltare prin care am putut să îi facem să înțeleagă pe cei din tânăra generație să vină și să devină francmasoni”, a zis Radu Bălănescu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale din România.

Iată răspunsul:

Vezi interviul complet

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel