Marea Britanie, prima măsură pentru muncitori după Brexit

BREXIT
BREXIT

Guvernul britanic intenționează să anunțe săptămâna viitoare crearea unui registru în care se vor putea înscrie cetățenii europeni rezidenți în Marea Britanie și care doresc să obțină permisul de ședere în această țară odată ce ea va ieși din Uniunea Europeană, scrie miercuri publicația El Mundo.

Executivul de la Londra dorește cu acest demers 'să stârnească interesul' străinilor aflați în Marea Britanie să-și regularizeze situația dacă intenționează să rămână în această țară, dar și să se evite situația în care în momentul Brexitului autoritățile să se confrunte cu o avalanșă de cereri.

Totuși, unii comentatori consideră că cei aproximativ trei milioane de cetățeni comunitari aflați în Marea Britanie vor privi cu neîncredere acest demers, de teama că în loc să obțină mult doritul permis de ședere ar putea obține o respingere explicită a acestuia.

Pe de altă parte, după cum remarcă presa britanică, acest recensământ nu va avea nicio legătură cu actualul proces de solicitare a reședinței permanente în care solicitantul trebuie să prezinte o cantitate imensă de documente prin care să ateste că el îndeplinește condițiile legale de ședere în Marea Britanie.

Odată cu ieșirea din Uniunea Europeană, guvernul de la Londra dorește să preia controlul asupra imigrației, iar imigranții care nu vor îndeplini condițiile legale de ședere în această țară riscă să fie expulzați.

De altfel, cu toate că încă nu este în vigoare vreo lege care să oblige europenii să solicite permisul de ședere, unele decizii ale guvernului britanic, cum ar fi expedierea de scrisori unor străini pentru a le cere să părăsească Marea Britanie, i-au determinat pe mulți să încerce să obțină permisul de ședere, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel