Marea Britanie nu este pregătită pentru un 'Brexit dur', afirmă reprezentanţii industriei

Confederaţia Industriei Britanice (CBI) a avertizat Guvernul că nici Marea Britanie şi nici Uniunea Europeană nu sunt pregătite pentru un Brexit fără acord pe 31 octombrie, relatează agenţia EFE.

'UE rămâne în spatele Marii Britanii în încercarea de a evita cele mai grave efecte în faţa unui scenariu (de Brexit) fără acord. Şi, deşi companiile (britanice) au cheltuit miliarde în planuri de contingenţă pentru cazul unei lipse de acord, încă se confruntă cu obstacole, deoarece recomandările nu sunt clare', susţine CBI.

Noul premier britanic, Boris Johnson, a accelerat preparativele pentru o eventuală retragere a ţării din UE fără acord, după ce acordul negociat de Theresa May a fost respins de trei ori de Parlament iar Bruxelles-ul a spus clar că nu vor fi noi negocieri.

'Companiile mari, în special din domenii reglementate, precum serviciile financiare, au planuri de contingenţă bine gândite, însă firmele mai mici sunt mai puţin pregătite', a adăugat Confederaţia, care avertizează că 24 dintr-un total de 27 de domenii economice din ţară se vor confrunta cu probleme în cazul unui Brexit dur. Avertizarea CBI vine în urma consultărilor cu companiile de diferite mărimi şi sectoare, care acoperă toate domeniile economiei Marii Britanii. Marea Britanie trebuia să iasă din UE pe 29 martie, însă May a solicitat o amânare.

În răspunsul la avertismentul CBI, un purtător de cuvânt al Guvernului a subliniat că este vorba de 'o contribuţie constructivă' din partea Confederaţiei 'prin recunoaşterea importanţei ca toate companiile să se pregătească pentru o lipsă de acord pe 31 octombrie'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel