Marcel Vela: MAI nu intervine în verificarea de la Sectorul 1

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela
Fostul ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela

Ministrul Marcel Vela a venit cu precizări privind verificările de la Sectorul 1. Iată ce a spus.

În cadrul declarațiilor de presă, Marcel Vela a venit cu preziări privind ancheta de la Sectorul 1:

„Primul eveniment a fost înregistrat la MAI în baza unei sesizări la 112. Astfel, Ministerul Afacerilor Interne a înaintat spre Parchetul din cadrul Sectorului 1 acest dosar, la care lucrează doi procurori împreună cu colegii din MAI, iar din cele 473 de procese verbale, 7 din ele sunt analizate iar 23 de persoane care au semnat respectivele procese verbale, din partea tuturor partidelor, vor fi audiate.

În urma imaginilor publicate aseară, ne-am auto-sesizat și în prezent, în urma declarațiilor făcute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, se fac cercetări. La ora 12:00 au fost declarații unde colegii noștri au prezentat detaliile. Concluziile vor fi aduse la cunoștința opiniei publice în cel mai scurt timp. Vreau să precizez că Ministerul Afacerilor Interne nu intervine în această verificare, dar sunt convins că ea va reflecta realitatea.“

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel