Urmărește emisiunea live


Maratonul București. Restricții de circulație în Capitală. Rutele ocolitoare

Circulația va fi oprită duminică pe anumuite drumuri din București din cauza maratonului.

Ediția a 12-a a Maratonului București (Evenimentul și toate cursele asociate) este organizată în perioada 12-13 octombrie 2019 de către Asociația Clubul Sportiv Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primăria Municipiului București și Proedus.

Restricții de circulație de Bucharest MARATHON

Sâmbătă, traficul rutier este restricţionat pe Bd. Unirii (ambele sensuri), între

Bd. Libertăţii şi Bd. I.C. Brătianu şi bretelele adiacente Pieţei Constituţiei, între orele 06.30 – 19.00;
Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite, între orele 07.30 – 19.00;
Bd. Libertăţii (benzile 2 şi 3), între Bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, între orele 07.00 – 19.00;
Bd. Libertăţii, între breteaua Parchetului General şi Ministerul de Finanţe, începând cu ora 19.00 – până duminică la ora 17.30;
Bd. Libertăţii (ambele sensuri), între Bd. Naţiunile Unite şi Splaiul Independenţei, începând cu ora 18.00 – până duminică la ora 15.00;
Bd. Libertăţii, între Bd. Naţiunile Unite şi breteaua Parchetului General (benzile 2 şi 3), începând cu ora 18.00 – până la ora 17.30.
Duminică încep cursele pentru adulţi.

La ora 8.00 se dă startul la cursa de 10 kilometri pe traseul:

Bd. Libertăţii (Parc Izvor – între Bd. Naţiunilor Unite şi Spl. Independenţei), –

dreapta pe Spl. Independenţei – Piaţa Naţiunile Unite –

dreapta pe Bd. Naţiunile Unite –

stânga pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei –

stânga pe breteaua Parchetului General –

dreapta pe Bd. Unirii –

întoarcere înainte de Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii – Bd. I.C.Brătianu – Piaţa Unirii –

stânga pe Str. Halelor – continuare pe Spl. Independenţei –

întoarcere pe Podul Haşdeu – Spl. Independenţei – Piaţa Naţiunile Unite –

dreapta pe Bd. Naţiunile Unite –

stânga pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei.

Rute ocolitoare de Bucharest MARATHON 2019

Brigada Rutieră recomandă următoarele rute ocolitoare:

Pasajul Unirea – Bd. I.C.Brătianu – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Bd. Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulles – Bd. Constantin Prezan – Piaţa Arcului de Triumf – Şos. Kiseleff – Piaţa Presei Libere sau Bd. Aviatorilor – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – DN 1;

Şos. Mihai Bravu – Pasajul Muncii – Pasajul Bucur Obor – Şos.Ştefan cel Mare;

Şos. Viilor – Şos. Progresului – Şos. Grozăveşti – Pasajul Basarab – Bd. Ion Mihalache – Piaţa Arcului de Triumf;

Şos. Bucureşti-Ploieşti – Bd. Aerogării – Str. Aviator Alexandru Şerbănescu – Bd. Barbu Văcărescu – Şos. Ştefan cel Mare – Pasajul Bucur Obor – Şos. Mihai Bravu – Pasajul Muncii – Şos. Mihai Bravu – Calea Vitan – Şos. Vitan Bârzeşti – Şos. Olteniţei;

Bd. Regina Maria – Str. 11 Iunie – Bd. Mărăşeşti – Bd. Dimitrie Cantemir – Pasajul Unirea – Bd. I.C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Bd. Carol;

Şos. Nicolae Titulescu – Pasajul Victoriei – Bd. Iancu de Hunedoara – Şos. Ştefan cel Mare;

Pasajul Basarab – Bd. Banu Manta – Bd. Ion Mihalache – Bd. Alexandru Averescu – Piaţa Arcului de Triumf – Bd. Constantin Prezan – Calea Dorobanţilor – Şos. Ştefan cel Mare. Și traficul mijloacelor de transport în comun va fi deviat pe rute ocolitoare pe toată durata traseului maratonului.

Punctul de plecare/sosire este din Piața Constituției:

Traseul semimaratonului

La ora 9.30, încep cursele de semimaraton, ştafetă şi maraton pe traseul:

Bd. Libertăţii (Parc Izvor – între Bd. Naţiunilor Unite şi Spl. Independenţei ) –

dreapta pe Splaiul Independenţei – Piaţa Naţiunile Unite –

dreapta pe Bd. Naţiunile Unite –

stânga pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei –

stânga pe breteaua Parchetului General –

dreapta pe Bd. Unirii –

întoarcere la alveola dintre Bd. Mircea Vodă şi Bd. Nerva Traian – Bd. Unirii – Bd. I.C.Brătianu – Piaţa Unirii –

stânga pe str. Halelor –

continuare pe Spl. Independenţei –

dreapta pe Bd. Vasile Pârvan – str. Berzei – str. Buzeşti –

dreapta Piaţa Victoriei – stânga Şos. Kiseleff –

întoarcere în Piaţa Arcului de Triumf (fără a afecta traversul) –

retur pe Şos. Kiseleff – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei –

dreapta pe Str. Ştirbei Vodă –

stânga pe Str. Ion Câmpineanu –

dreapta pe Calea Victoriei –

dreapta pe Bd. Regina Elisabeta –

dreapta pe aleea centrală din Parcul Cişmigiu –

întoarcere în parc şi retur în Bd. Regina Elisabeta –

continuare pe Bd. Mihail Kogălniceanu –

întoarcere înainte de Str. Vasile Pârvan –

retur până în Calea Victoriei –

dreapta pe Calea Victoriei –

dreapta pe Spl. Independenţei –

întoarcere la Podul Haşdeu – Spl. Independenţei – Piaţa Naţiunile Unite –

dreapta pe Bd. Naţiunile Unite –

stânga pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei –

stânga pe breteaua Parchetului General –

dreapta pe Bd. Unirii –

dreapta pe Bd. Mircea Vodă – Podul Timpuri Noi –

stânga pe Spl. Unirii (malul stâng al cursului râului) –

întoarcere înainte de intersecţia cu Calea Vitan –

retur pe Spl. Unirii – Bd. Mircea Vodă –

dreapta pe Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bd. Decebal – Piaţa Hurmuzache – Bd. Basarabia –

întoarcere înainte de intersecţia cu Şos. Morarilor – retur pe Bd. Basarabia – Piaţa Hurmuzache – Bd. Decebal – Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii –

dreapta pe breteaua Ministerului de Finanţe –

stânga pe Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei.

Astfel, între orele 06.30 – 17.30, se va restricţiona traficul rutier pe următoarele artere, precum şi pe străzile care acced în acestea:

Bd. Unirii (ambele sensuri), între Bd. Libertăţii şi Bd. I.C. Brătianu şi bretelele adiacente Pieţei Constituţiei;
Bd. Libertăţii, între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunile Unite;
Bd. Libertăţii (benzile 2 şi 3), între Bd. Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel