Maramureş: Creştere însemnată a curselor aeriene după redeschiderea aeroportului local

Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) a înregistrat pe primul semestru al acestui an peste 12.500 de pasageri, iar numărul zborurilor de linie şi charter a ajuns la aproape 300, a precizat, marţi, pentru Agerpres, directorul instituţiei, Dorin Buda. 

'Avem peste 300 de zboruri şi peste 12.500 de pasageri care au trecut prin aeroportul nostru. Frecvenţa zborurilor a crescut din luna martie, iar din iunie au început sa fie operate zborurile charter cu turişti cu trei curse săptămânal. Numai compania aeriană Tarom, operează zilnic câte două curse pe ruta Bucureşti-Baia Mare-Bucureşti. Tarom a reluat zborurile spre Baia Mare în toamna anului trecut cu o frecvenţă de două zboruri săptămânal ca în următoarele luni de zile să crească numărul zborurilor la două curse pe zi. Revenirea Tarom pe Baia Mare a fost la mai bine de trei ani din momentul opririi zborurilor, timp în care aeroportul s-a aflat în reparaţii şi pista a fost mult extinsă pentru a permite aterizarea şi decolarea aeronavelor mediu curier pentru pasageri şi marfă', a spus Dorin Buda.

Directorul AIM a mai menţionat că pe viitor e foarte important ca activitatea de funcţionarea aeroportuară să se susţină din fonduri proprii. 'Din anul 2023, AIM trebuie să funcţioneze în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu. E anul în care Consiliul Judeţean Maramureş nu va mai putea acorda subvenţii pentru funcţionare, dotare sau achiziţionare de echipamente(...)Până în anul 2023, trebuie să dezvoltăm funcţionarea la capacitate maximă a componentei de cargo, adică transport mărfuri, poştă şi alte bunuri. Partea de cargo ne-ar putea ajuta să serios din punct de vedere economic, asta pe lângă transportul de pasagerii pentru cursele de linie şi low-cost.'

'Un mare avantaj îl va constitui pentru noi dezvoltarea parcului logistic din vecinătate pistei care aparţine companiei Universal Alloy Corporation Europe - UAC, companie care va utiliza transportul cargo, dar şi alte firme din judeţul Maramureş', a declarat Dorin Buda. Potrivit acestuia, următoarea investiţie va consta în reabilitarea terminalului de pasageri şi construcţia unui terminal cargo, investiţie evaluată la 25 milioane euro care ar putea fi realizată din fonduri europene, în viitorul apropiat. De asemenea, directorul Aeroportul Internaţional Maramureş a mai subliniat că se tatonează piaţa pentru deschiderea unor zboruri low-cost spre destinaţii europene, fiind vizate aeroporturile din Germania, Italia şi Marea Britanie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel