Mandat parlamentar Liviu Dragnea. Mandatul a fost validat

Tăriceanu - Dragnea
Tăriceanu - Dragnea

Toate mandatele deputaților de Teleorman, inclusiv cel al lui Liviu Dragnea, contestat de reprezentanții PNL, au fost validate marți de subcomisia special constituită.

"Subcomisia noastră a validat toate mandatele care au fost prezentate din circumscripțiile pe care le-am avut repartizate. Un punct deosebit a fost solicitarea reprezentantei grupului PNL, Valeria Schelean, care a propus invalidarea mandatului domnului Dragnea invocând articolul 7 alineatul 3.

Evident că ne-am expus fiecare punctul de vedere, eu am spus că articolul 7, alineatul 3 se referă la săvârșirea de infracțiuni legate de derularea procesului electoral. După cum știți, cazul respectiv se referea la referendum. Referendumul nu este un proces electoral și prin urmare nefiind un proces electoral articolul 7, alineatul 3 nu este opozabil acestui caz. Electoral înseamnă referitor la alegeri sau la alegători, în legătură cu alegerile. Referendumul este consultarea directă a cetățenilor, nu este un proces electoral," a explicat deputatul PSD Eugen Nicolicea.

Deputatul PNL Valeria Schelean a afirmat că a propus invalidarea mandatului liderului PSD.

"Am propus invalidarea mandatului de deputat al domnului Dragnea, raportat la prevederile articolului 7, alineatul 3 din Regulamentul Camerei Deputaților. Propunerea a fost supusă la vot, nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiind doar un vot "pentru" și două "împotrivă'", a declarat Schelean. Ea a adăugat că din textul regulamentului reiese necesitatea existenței unei condamnări definitive, notează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel