Malaria poate fi eradicată până în 2050, afirmă experţi în domeniul sănătăţii

Malaria, una dintre cele mai vechi şi mortale boli din lume, poate fi eradicată până în 2050, se arată într-un raport publicat duminică, redactat de 41 de specialişti în domeniul sănătăţii, relatează luni Reuters.

Noul raport contrazice concluziile unor cercetări privind malaria publicate luna trecută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi experţii au cerut organizaţiei ONU să nu se îndepărteze de acest "obiectiv de proporţii epice".

Pentru a atinge acest obiectiv, este nevoie ca guvernele, oamenii de ştiinţă şi liderii din domeniul sănătăţii publice să aloce mai mulţi bani şi inovaţie în lupta împotriva bolii şi a ţânţarilor care o răspândesc, se arată în raport, precizând că este nevoie de "ambiţie, angajament şi parteneriat mai mult ca niciodată".

"De prea mult timp, eradicarea malariei a fost un vis îndepărtat, dar acum avem dovezi că malaria poate şi ar trebui să fie eradicată până în 2050", a declarat Richard Feachem, directorul Global Health Group de la Universitatea din California, San Francisco, care a condus un studiu privind eradicarea malariei comandat de revista medicală The Lancet.

"Trebuie să ne propunem obiective ambiţioase şi să ne angajăm în acţiuni îndrăzneţe necesare pentru a le satisface", a adăugat el.

Documentul a fost publicat la câteva săptămâni după ce OMS a dat publicităţii propriul raport despre eradicarea malariei, concluzionând că eradicarea nu poate fi realizată în curând şi că stabilirea de obiective nerealiste cu costuri şi obiective necunoscute ar putea conduce la "frustrare şi reacţii negative".

Circa 219 milioane de persoane s-au îmbolnăvit de malarie în 2017, dintre care 435.000 au murit - marea majoritate bebeluşi şi copii din cele mai sărace regiuni din Africa. Din cauza modului de răspândire, jumătate din populaţia lumii este încă în pericol de a contracta boala şi, la nivel global, malaria ucide un copil la fiecare două minute.

Pentru a eradica boala până în 2050, autorii raportului au propus trei modalităţi de reducere a numărului de îmbolnăviri.

Instrumentele existente de combatere a malariei - plasele anti-ţânţari, medicamentele şi insecticidele - ar trebui utilizate mai inteligent, se arată în raport, care afirmă că ar trebui dezvoltate noi instrumente, precum vaccinurile. În al treilea rând, guvernele atât din ţările afectate de malarie, cât şi în cele care nu sunt afectate de boală, trebuie să crească investiţiile cu aproximativ două miliarde de dolari pe an pentru a accelera progresul.

Martin Edlund, şeful grupului de campanie 'Malaria No More', a declarat că lumea ar trebui să facă tot posibilul pentru eradicarea bolii: "Dacă ne dublăm eforturile de a pune capăt malariei, lumea va avea beneficii sociale, umanitare şi economice enorme, şi milioane de oameni vor fi salvaţi de la o moarte inutilă în urma muşcăturilor de ţânţari", a spus el într-un comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel