Majorare pensii și salarii, AMÂNARE. Mircea Coșea, avertisment despre CRIZA care vine din afară

Mircea Coșea
Mircea Coșea

Banca centrală a Germaniei a avertizat recent că e posibil ca economia țării să fi intrat în recesiune tehnică. Situația din Germania afectează România mult mai puternic decât alte țări. 

Mircea Coșea: Ne afectează în mod direct! 

”Noi suntem într-o situație dificilă pentru că avem o expunere importantă pe industria auto și cea a transporturilor către Germania, Franța, Marea Britanie, Italia. Marea producție pe care noi o tot prezentăm ca fiind pentru firmele mari din Occident este de fapt o producție de piese, subansamble, mecanisme și produse pentru industria auto, în special cea din Germania. Deci orice fel de încetare sau reducere a exporturilor pe care Germania le face din cauza războaielor comerciale ale administrației Trump ne afectează în mod direct. Asta este o chestiune sigură”, spune profesorul Mircea Coșea, potrivit Mediafax. 

Când va resimți economia României efectele războiului SUA-China Europa

Coșea a mai precizat că efectele războiului economic dintre Statele Unite, China și Europa se vor resimți cel mai puternic în economia națională la sfârșitul trimestrului întâi din 2020. ”Cine va guverna în România va trebui să se gândească mai întâi la acest lucru și să aibă o direcție de conducere foarte prudentă”, spune economistul.

”Amânare a majorării de pensii și salarii până când se vor cunoaște efectele crizei care vine de afară”

Mircea Coșea a mai afirmat că ”nu s-a făcut rectificarea bugetară pe 2019, nu știm cum se încheie bugetul și nu avem nici măcar o idee asupra unui desen preliminar pentru bugetul de anul următor. Guvernul nu va avea posibilitatea unor reforme sau acțiuni de mare anvergură”, precizând că, cel mai probabil, vom avea o înghețare sau amânare a majorărilor de pensii și salarii din sectorul bugetar programate pentru anul următor.

„Toată lumea are nevoie de majorări și de bani în plus, însă cred că este nevoie de prudență în acest caz și ar trebui poate o amânare cu câteva luni până se cunosc efectele (probabile) ale crizei care vine de afară. O majorare acum sau peste o lună în condițiile în care peste trei luni am putea avea mari dificultăți cu exportul este riscantă. (...) Obligatoriu este ca veniturile să nu fie tăiate", mai spune economistul.

Coșea a adăugat că menținerea ritmului actual de creștere al economiei românești este posibilă datorită sectorului construcțiilor, care ar putea compensa încetinirea altor sectoare economice.

”Viitoarele două luni sunt foarte importante pentru că România intră într-o perioadă de instabilitate politică și guvernamentală foarte puternică, ceea ce poate duce la anumite distorsiuni de echilibre, dar nu cred că vom asista la o scădere bruscă a ritmului de creștere”, arată Mircea Coșea.

Și analistul Dragoș Cabat a afirmat, pentru sursa citată, că România este mult mai vulnerabilă și dependentă de comerțul cu Germania și cu alți parteneri importanți din UE decât celelalte țări din Europa Centrală și de Est. 

Cabat, despre înghețarea de pensii și salarii

Dragoș Cabat a mai precizat că ar trebui realizată o înghețare a majorărilor salariale în domeniul bugetar, altfel riscăm să avem un deficit de 5-6%, ceea ce ne scoate din ținta mecanismului de aderare la zona euro și ar putea atrage sancțiuni de la Uniunea Europeană pentru deficit excesiv. „Politic, în an electoral, un guvern nu își va asuma tăieri de salarii și pensii. Am putea discuta despre o recalibrare a cheltuielilor bugetare către investiții în loc de consum", spune Cabat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel