EXCLUSIV  Maia Morgenstern și Ioan Cristescu, interviu. Surprizele momentului

Marea actriță Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat din București și Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române din Capitală, au fost invitații DC News unde au acordat un interviu în exclusivitate.

Maia Morgenstern ne-a dezvăluit ce proiecte are în 2018, anul Centenarului. De asemenea, a povestit și cum a fost să joace, pe aceeași scenă, cu ai săi copii, dar surprizele nu s-au oprit aici. Veți vedea despre ce alte lucruri interesante a vorbit marea actriță.

Pe de altă parte, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii Române din Capitală, a vorbit, în cadrul interviului acordat pentru DC News, despre planurile sale pentru anul acesta. El a explicat, printre altele, de ce Muzeul Literaturii Române din Capitală este unic.

Prima parte a interviului va fi difuzată sâmbătă, 9 februarie, de la ora 12:00, atât pe contul de Youtube, cât și pe Facebook DC News urmând ca duminică să difuzăm și partea a doua. 



Maia Morgenstern și Ioan Cristescu au discutat cu Anca Murgoci și Val Vâlcu.

Două cariere de succes

Maia Morgenstern a studiat la Academia de Teatru și Film între 1981 și 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București, după care s-a alăturat trupei de la Teatrul Național "Ion Luca Caragiale". Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din Îngerul albastru (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în Park Your Car in Harvard Yard. Ea este cunoscută publicului român mai ales pentru rolurile din filmele Balanța, Cel mai iubit dintre pământeni, Patimile lui Hristos. În iunie 2012 a apărut într-un spot în care sprijină campania "Salvați Roșia Montană", acesta devenind într-o singură zi cel mai vizionat clip al artistei pe youtube.

[citeste si]

Ioan Cristescu este conferenţiar doctor la Facultatea de Arte a Universităţii Hyperion din Capitală, specializat în istoria teatrului universal. A debutat editorial cu volumul "Dramaturgia lui Radu Stanca", la editura Muzeului Literaturii Române, în 2011. În prezent este directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, loc care adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video. Acestea redau într-o imagine concentrat metaforică profunzimea, complexitatea şi frumuseţea inefabilă a literaturii române.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel