MAI, avertizare de Valentine's Day: Ar fi păcat. Recomandarea noastră...

MAI a transmis un nou mesaj pe Facebook, după întrebarea unui internaut, în prag de Valentine's Day.

"Începe triunghiul iubirii. Ne puteți da o hârtie din care să reiasă că ne-au reținut mascații până pe 9 martie? Întreb pentru prietenii mei jucători", a scris un internaut pe pagina MAI.

Iar răspunsul nu a întârziat să apară:

"1. Corect ar fi să spuneți pătratul iubirii... nu de alta, dar este și Dragobetele. Ar fi păcat să uitați de sărbătoarea iubirii din tradiția românească.

2. Se spune că femeile au al șaselea simț și noi credem asta. Așa că niciun document nu ar putea justifica dispariția voastră în acest interval de timp.

3. Ar fi bine să știți că scheletul unui adult este format din peste 200 de oase. Vă garantăm că nici mascații noștri nu ar putea opri furia partenerelor voastre oficiale. Așa că aveți grijă, jucătorilor, să nu primiți chiar documente reale, dar de la Urgențe!

Recomandarea noastră este să nu mai jucați în deplasare ca să nu găsiți terenul propriu ocupat de alți jucători, iar pe 9 martie să beți cele 40 de pahare de supărare fiindcă ați primit cartonașele roșii și ați fost eliminați pe preș. Și aveți grijă cum conduceți în această perioadă că vremea de iarnă revine. Ar fi păcat să colectați amenzi în loc să faceți o surpriză frumoasă iubitei!", a scris MAI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel