Magistrații, refuz pentru Dăncilă. Norica Nicolai: Este un pretext

Norica Nicolai
Norica Nicolai

Europarlamentarul Norica Nicolai a comentat refuzul asociațiilor de magistrați la invitația prim-ministrului pentru discuții pe tema Ordonanței 7.

Nu știu dacă a refuza dialogul este o soluție pentru că în această Ordonanță nu este vorba de independența Justiției, dimpotrivă. În opinia mea, ultimele propuneri ale ministrului Justiției fac din magistrații procurori, magistrați absolut independenți. Dacă i-am menține într-o stare de provizorat pe funcțiile pe care le dețin, ar putea fi supuși unor presiuni și unor intervenții. Eu cred că independența Justiției este pentru a nu știu câta oară un pretext de lipsă de dialog. Oricum dialogul cu premierul, dialogul instituțional trebuie făcut prin intermediul Consiliul Superior al Magistraturii și nu cred că trebuie făcut în alte forme. 

După părerea mea sunt trei asociații pe care nu le-am văzut foarte active în procesul de legiferare. Să nu uităm ce s-a întâmplat anul trecut, în dezbatere la Codul penal, când asociații relevante ale magistraților, s-au implicat în mod constructiv și au reușit să determine adoptarea unor proiecte legislative, care, în opinia mea, au fost corecte, a declarat europarlamentarul Norica Nicolai, aflată prin legătură telefonică, în jurnalul de știri, de la România TV.

Asociația "Forumul Judecătorilor din România", Asociația "Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor" și Asociația "Inițiativa pentru Justiție", având în vedere invitația publică lansată de dna prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii și ai asociațiilor profesionale ale magistraților de participare la discuții pe marginea legislației în domeniul justiției au refuzat prim-ministrul pe motiv că Justiția nu se negociază.

Vezi și: Magistrații reacționează. Independența justiției nu se negociază!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel