Magistrații, decizie importantă pentru Remus Truică și Prinţul Paul

Remus Truică, Prinţul Paul, Dan Andronic, Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Nela Păvăloiu, Theodor Chiriac, Nicolae Jecu, Valentin Delcea şi Niculae Dima, inculpaţi în dosarul Ferma Băneasa, rămân încă 60 de zile sub control judiciar, au hotărât marţi, aproape de miezul nopţii, magistraţii Curţii de Apel Braşov.

'Modifică în parte măsura controlului judiciar stabilit faţă de Delcea Valentin, în sensul desemnării ca organ de supraveghere Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov.

De asemenea, a fost aprobată cererea inculpatei Păvăloiu Nela de a părăsi teritoriul României în perioada 15 august - 4 septembrie 2016, pentru a de deplasa la Bruxelles. Inculpaţii pot face contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Pentru procedurile din Camera Preliminară, instanţa se va pronunţa în data de 16 august', a precizat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătoarea Cristina Corneliu.

Marţi, inculpaţii în dosarul Ferma Băneasa au fost prezenţi la Curtea de Apel Braşov pentru proceduri în Camera Preliminară şi pentru verificarea măsurilor preventive. Procesul a început la ora 11,00 şi s-a terminat în jurul orei 22,00. Avocatul Prinţului Paul, Liviu Turcu, a estimat că procesul pe fond va începe probabil în lunile octombrie sau noiembrie. Remus Truică, Prinţul Paul, Dan Andronic, alături de alte persoane, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul Ferma Băneasa.

Remus Truică este învinuit de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, iar Prinţul Paul de cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel