MAE salută desemnarea lui Cornel Feruţă ca şef interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică

Ministerul Afacerilor Externe a salutat, joi, desemnarea ambasadorului Cornel Feruţă ca director general interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. 'Ministerul Afacerilor Externe salută decizia Consiliului Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) din 25 iulie 2019, prin care ambasadorul Cornel Feruţă a fost desemnat în funcţia de director general interimar al Agenţiei de la Viena.

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă convingerea că experienţa şi expertiza ambasadorului Feruţă vor contribui la consolidarea rolului important al AIEA la nivel internaţional', se arată într-un comunicat al MAE transmis AGERPRES. Şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, îl felicită pe Cornel Feruţă pentru desemnarea la conducerea AIEA. 'Un diplomat calificat întotdeauna face diferenţa', a scris Ciamba pe Twitter.

Cornel Feruţă a fost numit director general interimar al AIEA până când statele membre se vor pune de acord asupra succesorului lui Yukiya Amano, decedat recent, a informat joi instituţia, citată de Reuters, AFP, DPA şi Xinhua.

AIEA a anunţat luni că japonezul Yukiya Amano a încetat din viaţă, lăsând agenţia ONU fără conducere într-un moment de amplificare a tensiunilor între Iran şi Occident, după decizia Washingtonului de anul trecut de a se retrage din acordul nuclear din 2015 care a limitat programul nuclear al Teheranului în schimbul unei relaxări a sancţiunilor.

În scopul de 'a asigura o funcţionare ordonată şi fără obstacole' a agenţiei ONU, Cornel Feruţă, un colaborator apropiat al lui Yukiya Amano, a primit funcţia de director general interimar al AIEA, în urma unui consiliu al guvernatorilor extraordinar. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel