Macron, reacție pe Twitter, după întâlnirea cu Iohannis

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a scris vineri, pe Twitter, pe marginea întrevederii avute cu omologul său român, Klaus Iohannis, că discută cu acesta "pentru a găsi soluţii comune" iar Europa trebuie să fie "puternică şi nedivizată". 

"Împreună cu @KlausIohannis pentru a găsi soluţii comune. Europa trebuie să fie puternică şi nedivizată"", a afirmat Macron, într-o postare care conţine şi imagini din primele momente ale întâlnirii celor doi şefi de stat, de vineri dimineaţa, în marja Consiliului European de la Bruxelles. 

La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că a avut o întâlnire foarte bună cu omologul său francez, cu care a discutat inclusiv despre Schengen. 

Totodată, Iohannis a precizat că a convenit cu Macron să lucreze împreună pentru a întări formate europene. 

"Am convenit să lucrăm împreună pentru a întări formate europene. Am propus, printre altele, ca proiectul bugetului zonei Euro propus de preşedintele Macron să fie deschis şi pentru alţii, de exemplu pentru noi, care acum nu suntem membri în zona Euro, dar avem acest obiectiv şi suntem interesaţi să colaborăm din timp pe acest proiect. Pe scurt, o întâlnire foarte bună", a arătat Iohannis, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel