Macovei: Pivniceru să demisioneze și să se rușineze de Irimie și Nițu

Monica Macovei
Monica Macovei

Democrat-liberala Monica Macovei a scris pe joi pe Facebook, că, ministrul Justiției, Mona Pivniceru, ar trebui să-și asume răspunderea propunerilor de procurori șefi înaintate CSM, să se rușineze de modul în care Ioan Irimie și Tiberiu Nițu s-au prezentat și să demisioneze.

"Este inacceptabil ca propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de procuror şef al DNA, Ioan Irimie, să nu cunoască date despre activitatea specifică, cum ar fi date statistice despre condamnări şi achitări, sau să confunde Consiliul Europei cu Comisia Europeană, iar în ultimul an de activitate să nu fi făcut niciun rechizitoriu. La fel de inacceptabil este ca propunerea ministrului Justiţiei pentru funcţia de Procuror general al PICCJ, Tiberiu Niţu, să nu ştie efectele asa-numitei legi a 'micii reforme' şi să nu prezinte nicio propunere concretă pentru gestionarea PICCJ. Ministrul Mona Pivniceru trebuie să-şi asume răspunderea propunerilor înaintate CSM, să se ruşineze de modul în care s-au prezentat şi să îşi dea demisia," a scris fostul ministru al Justiției.

Secția pentru procurori a  CSM a dat joi aviz negativ pentru numirea lui Ioan Irimie și a lui Tiberiu Nițu în funcția de procuror-șef al DNA, respectiv procuror general al României. Cei doi au înregistrat cinci voturi "împotrivă" și unul "pentru," acesta aparținându-i Monei Pivniceru. Avizul CSM este consultativ, decizia finală aparținând președintelui României.

Ministrul Justiției s-a declarat mulțumită de prestația lui Ioan Irimie din timpul audierilor desfășurate în cadrul Secției de procurori a CSM.

Mona Pivniceru spunea pe 13 noiembrie că nu știe ce va face dacă propunerile sale pentru șefiile DNA și procuror general vor fi respinse, dar, probabil îi va desemna pe următorii doi în ordinea nominalizărilor pe care le-a făcut: Elena Hach și Claudiu Dumitrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel