Macedonia - Grecia, conflict. Decizie: Numele țării va fi schimbat până în iunie

Comisia Europeana
Comisia Europeana

Macedonia a prezentat patru opţiuni pentru a soluţiona o dispută de zeci de ani cu Grecia în legătură cu numele său, a declarat premierul macedonean, Zoran Zaev, într-un interviu acordat marţi Reuters.  

Cele două state îşi dispută numele 'Macedonia', Grecia susţinând că folosirea acestuia de către vecina sa semnalează o revendicare teritorială din partea acesteia asupra regiunii omonime din nordul său. 

Atena obstrucţionează aderarea Macedoniei la NATO şi Uniunea Europeană din acest motiv şi a acuzat de asemenea Skopje că încearcă să-i uzurpe patrimoniul istoric prin glorificarea lui Alexandru cel Mare. Grecia a obţinut ca micul stat vecin, apărut din dezmembrarea fostei Iugoslavii, să fie admis la ONU, în 1993, sub numele provizoriu de 'Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei' (FYROM). 

Acordul până în luna iunie 

Macedonia speră să ajungă la un compromis în legătură cu această dispută până la o reuniune UE din iunie şi summitul NATO din iulie şi a propus 'o desemnare geografică" pentru a se asigura că există o diferenţiere clară între cele două nume. 

"Sugestiile sunt: Republica Macedonia de Nord, Republica Macedonia Superioară, Republica Vardar Macedonia şi Republica Macedonia (Skopje)", a afirmat Zaev după ce a participat la un summit la Londra cu privire la Balcanii de Vest. 

Totodată, el a afirmat că întrebarea care rămâne este dacă există "o nevoie reală" de a schimba constituţia Macedoniei, o cerere formulată de Grecia în ultimele luni, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel