Lupte interne în PSD. Chirieac: Dăncilă va juca foarte dur. Vom avea o surpriză

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Analistul politic Bogdan Chirieac apreciază că, după condamnarea lui Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă va juca foarte dur în partid în această perioadă în care se schimbă echilibrele de forţe în PSD. 

Într-o intervenţie la România TV, Bogdan Chirieac a declarat că "Viorica Dăncilă va juca cu o putere incredibilă cartea. E momentul în care îi debarcă pe apropiaţii lui Liviu Dragnea, dânsa fiind  pusă în funcţie cu mâna de însuşi Liviu Dragnea".

"S-a copt ca politician în acest moment, are şi şi-a creat o dimensiune externă - s-a întâlnit cu vicepreşedintele Mike Pence, a avut nenumărate întâlniri cu domnii Junker şi Timmermans. Doar cu dânsa discutau aceştia, refuzau să mai discute cu preşedintele partidului, cu Liviu Dragnea. În acest moment îşi va juca această carte cu foarte mare putere. Venirea lângă ea a lui Paul Stănescu, unul dintre greii partidului, bun prieten cu Liviu Dragnea dar care s-a îndepărtat de acesta când s-a încercat puciul din septembrie anul trecut o ajută foarte mult.

În plus, din informaţiile noastre, de la DC News, baronii care se îndreaptă către Bucureşti vor jura cu toţii credinţă doamnei Dăncilă. Domnul Tăriceanu nu iese de la guvernare, deci rezultă că doamna Dăncilă va juca foarte dur. Cred că vom avea o surpriză în personalitatea doamnei Dăncilă, cunoscută până acum ca o persoană mai degrabă docilă", apreciază Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel