Luptători ISIS, în Europa. Un alt stat UE primește jihadisti

După Finlanda și guvernul danez susţine că nu îi poate împiedica pe cetăţenii săi care au călătorit peste hotare pentru a lupta în slujba grupării teroriste Stat Islamic (SI) să se întoarcă acasă, relatează dpa.

Întrebarea referitoare la ce ar trebui să facă ţările cu privire la cetăţenii lor care s-au alăturat grupării extremiste a devenit una de prim-plan în contextul în care SI este pe cale să fie complet învinsă în Siria.

"Nu am nicio simpatie pentru ei şi sunt indezirabili în Danemarca", a declarat joi ministrul danez al justiţiei Soren Pape Poulsen, potrivit agenţiei de ştiri Ritzau.

"Dar aceasta este o problemă complexă. Nu există soluţii simple sau perfecte. Cert este că nu-i putem refuza pe cetăţenii danezi să se întoarcă în Danemarca", a spus el.

Potrivit autorităţilor, din 2012 în jur de 150 de persoane din Danemarca au călătorit în Siria şi Irak pentru a se alătura unor grupuri extremiste.

SUA au lansat un apel către toate naţiunile din lume să primească înapoi cetăţenii care au devenit combatanţi străini sau susţinători ai jihadiştilor în cadrul structurilor Statului Islamic.

ISIS, aproape de înfrângere în Siria

Mulţi dintre ei au fost capturaţi de Forţele democratice siriene conduse de kurzi în contextul în care Stat Islamic este aproape de o înfrângere completă în teren.

Preşedintele Donald Trump cere UE să primească înapoi 800 dintre combatanţii grupării Stat Islamic care au fost capturaţi.

SUA au anunţat însă miercuri că nu vor repatria o femeie născută în SUA care a plecat din Alabama pentru a se alătura grupării Stat Islamic în Siria patru ani mai târziu.

În Marea Britanie, există o dezbatere aprinsă dacă să i se permită tinerei de 19 ani Shamima Begum să revină în ţară. Ea a părăsit Londra când era elevă în 2015 pentru a se alătura grupării Stat Islamic, dar acum vrea să se întoarcă acasă pentru că fiul ei născut în weekend ar avea un viitor mai bun în Marea Britanie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel