Lupta pentru Brexit: Boris Johnson ar putea ajunge în fața justiției

Boris Johnson
Boris Johnson

Parlamentari britanici care se opun ieşirii ţării fără acord din Uniunea Europeană pregătesc o acţiune în instanţă pentru situaţia în care prim-ministrul Boris Johnson va refuza să amâne data Brexit-ului dincolo de 31 octombrie, scrie presa britanică de sâmbătă.

Măsura survine după ce parlamentul de la Londra a aprobat săptămâna trecută o lege care îl obligă pe prim-ministru să ceară o nouă amânare a Brexit-ului pentru a se evita o ieşire fără acord la 31 octombrie. Premierul Johnson a declarat însă că 'mai degrabă ar zăcea mort într-un şanţ' decât să ceară Bruxelles-ului o nouă amânare, ceea ce măreşte probabilitatea ca guvernul său să încerce să găsească o portiţă pentru a nu da curs legii sau pur şi simplu să o ignore.

Potrivit BBC şi Sky News, care citează surse parlamentare, deputaţi ai opoziţiei şi conservatori moderaţi excluşi din partid se pregătesc pentru un astfel de scenariu punând pe picioare o echipă de jurişti care să lupte în instanţă împotriva guvernului, dacă va fi necesar. Informaţia a fost confirmată de liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, care a precizat că laburiştii nu sunt implicaţi ca partid în această iniţiativă.

Un nou vot

Potrivit lui Boris Johnson, singura soluţie pentru impasul în cazul Brexit-ului o reprezintă un scrutin anticipat, pe care a încercat să-l convoace pentru 15 octombrie, şi de la care speră că i-ar da un nou mandat pentru a retrage Marea Britanie din UE la data stabilită. După un prim eşec miercuri, guvernul va supune din nou la vot luni planul de convocare a alegerilor anticipate.

Un sondaj privind intenţiile de vot, realizat de Survation pentru Daily Mail, îi creditează pe conservatori cu un scor de 29%, în scădere cu două puncte procentuale faţă de sondajul anterior, în timp ce laburiştii se menţin la 24%. Îi urmează liberal-democraţii (pro-UE) cu 18% şi Partidul Brexit cu 17%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel