Luni începe sesiunea parlamentară de toamnă. Ce mişcări se pregătesc în Parlament

Deputații și senatorii se întorc luni în Parlament pentru începutul sesiunii parlamentare. Aceștia vor alege noua componență a Birourilor Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului. Un nou președinte al Senatului va trebuie ales în cazul în care Călin Popescu Tăriceanu va demisiona din funcție.

Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului se întrunesc luni de la ora 13.00 pentru a-și alege noua componență și pentru a demara lucrările parlamentare în noua sesiune ordinară. De asemenea, conform procedurii, grupurile parlamentare ale partidelor se întrunesc pentru a desemna noii lideri de grup și pe cine vor susține la conducerea Senatului, după o eventuală demisie a liderului ALDE Călin Popescu Tăriceanu.

Surse politice au declarat, pentru Mediafax, că majoritatea partidelor ar putea menține actualii parlamentari în fruntea grupurilor din Camera Deputaților și Senat.

Grupurile parlamentare ale PSD vor stabili luni cine vor fi liderii

Deputații social-democrați au ca actual lider de grup pe Alfred Simonis. La începutului lunii iulie, surse politice au declarat, pentru MEDIAFAX, că CEx-ul PSD a decis înlăturarea lui Șerban Nicolae de la șefia grupului de senatori și desemnarea, interimar, a senatorului de Mehedinţi Liviu Lucian Mazilu. PNL i-ar putea menține ca lideri de grup pe Raluca Turcan la Camera Deputaților și pe Florin Cîțu la Senat.

De asemenea, PMP l-ar putea desemna din nou pe Marius Pașcan ca lider al deputaților.ALDE ar putea să-i propună pe actualii lideri Varujan Vosganian la Camera Deputaților și Daniel Zamfir la Senat. USR ar putea decide ca lideri parlamentari să rămână Cristina Prună la deputați iar Adrian Wiener la Senat.

Adrian Țuțuianu a declarat, pentru Mediafax, că Pro România poartă discuții cu senatori neafiliați și ai PSD pentru a putea forma un grup al Pro România la Senat. El a precizat că va fi depusă cererea dacă vor ajunge la șapte senatori, numărul minim necesar înființării grupului.

Tot luni, partidele ar putea nominaliza pe cine vor susține ca președinte al Senatului

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, după ședința Comitetului Executiv PSD de sâmbătă, că nu a fost adusă în discuție președinția Senatului, social democrații așteptând mai întâi ca liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu să demisioneze. Social-democrații au ca posibile variante pentru șefia Senatului pe Cristian Dumitrescu sau Ecaterina Andronescu, au precizat surse politice pentru Mediafax.

Surse politice au declarat că Biroul Executiv al PNL ar putea decide desemnarea Alinei Gorghiu pe această funcție. Totodată, unele partide din Opoziție ar putea susține nominalizarea PNL. PMP și-a exprimat intenția în acest sens, conform surselor politice.

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că în prima zi a sesiunii parlamentare va demisiona oficial din funcția de președinte al Senatului. Nominalizările partidelor vor fi depuse la Biroul Permanent al Senatului iar propunerile vor fi trimise la plenul forului legislativ pentru vot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel