Luna pentru viață și Marșul pentru viață 2019 „Unic din prima secundă”

bebeluș
bebeluș

Asociația Studenți pentru viață a anunțat marșul pentru viață 2019.

”Omul a ajuns pe lună, a cartografiat ADN-ul uman, unii dintre semenii noștri au devenit sfinți – dar noi, ca societate, încă nu am învățat să purtăm de grijă copiilor nenăscuți. De ce atât de multe ființe, unice din prima secundă, nu ajung să vadă lumina zilei, să se odihnească la pieptul mamei, să fie ridicate în brațe de un tată, la câteva clipe de la venirea lor pe lume?

O statistică incompletă spune că în perioada ianuarie-septembrie 2018, în România au fost avortați 44.000 de copii, în timp ce în 2017 în Republica Moldova au fost avortați 12.025 copii. Și mai sunt mulți alții, pentru care nici măcar nu se fac statistici: copii a căror viață a fost oprită prin avorturi medicamentoase, cei a căror viață a fost curmată în clinicile particulare sau din străinătate.
42 de milioane de copii au fost avortați în întreaga lume în anul 2018. Dar și statistica aceasta este incompletă, căci sunt atâtea locuri, din Vest și Est, din Nord și Sud, în care copiii nenăscuți nu contează nici măcar pentru o statistică.

Mai mult de 1 miliard de oameni au fost avortați din 1918 până în prezent, spune o altă statistică. Și ea este incompletă, pentru că în toți acești ani au existat locuri în care copiii nenăscuți au fost totalmente ignorați.

Însă nu doar ei au pierdut ceva: viața! Ci și noi, toți ceilalți, supraviețuitorii, am pierdut prezența lor lângă noi, darurile lor și potențialul fiecăruia dintre ei. (...) Ne adresăm dumneavoastră, lucrătorilor în asistența socială și tuturor celor care puteți oferi ajutor specializat unei femei în criză de sarcină: salvați un copil, salvați o mamă!

Ne adresăm dumneavoastră, oamenilor politici, care aveți posibilitatea – și aveți datoria! – să sprijiniți femeile în criză de sarcină. Vă rugăm să nu le ignorați, invocând legalitatea avortului, căci o lege nu anulează existența acestor femei și nu vă împiedică pe dumneavoastră să facilitați sprijinirea lor. Am solicitat în anii din urmă, solicităm și acum: ajutați viitoarele mame, acordându-le o indemnizație care să fie plătită în luna a patra și în luna a opta de sarcină. Este un minim semn de recunoștință pentru responsabilitatea pe care ele și-o asumă. Pentru darul pe care îl fac vieții”, a spus Eliza-Maria Cloțea, președinte la Asociația Studenți pentru viață.


Marșul pentru viață este la a IX-a ediție națională


În lume, Marșul pentru viață a fost organizat pentru prima dată la Washington. D.C., în 22 ianuarie 1974. În România, a fost organizat pentru prima dată la Timișoara, în 2008.

Evoluția numărului de organizatori ai MPV și LPV în ultimii ani:

2013 – 23 de orașe din România
2014 – 40 de orașe din România; a fost introdusă „Săptămâna pentru viață"
2015 – 79 de orașe (77 din România, 2 din Republica Moldova)
2016 – 130 de orașe (110 din România, 20 din Republica Moldova); a fost introdusă „Luna pentru viață" 1-31 martie
2017 – 287 (138 de orașe din România și 149 localități din Republica Moldova)
2018 – 300 orașe și sate din România și Republica Moldova
2019 – estimăm organizarea Marșului pentru viață și a activităților pro-viață în Luna pentru viață în peste 500 de orașe și sate din România și Republica Moldova, a mai transmis Asociația Studenți pentru viață.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel