Lumea în iunie 2021: Genul neutru pe buletin, bărbații pot naște, eliminarea denumirilor rasiste ale alimentelor

foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Lumea, astăzi, 25 iunie 2021, pare una destul de ciudată și, probabil, cei mai mulți dintre noi, care ne știm echilibrați, stăm în expectativă, uimiți, așteptând să vedem ce mai urmează. 

Cum ar vedea astăzi lumea un om care citește ultimele știri ale momentului: 

- Fără adresă pe buletin. Românii au nevoie inclusiv de copii de pe certificatele de naștere. Oriunde merg. Și la 50-60 de ani. Și la pensie. Se cer veșnicele copii după copii. Dar USR PLUS vine cu marea reformă: adresa persoanei să nu mai fie trecută pe buletin și să aibă o adresă declarată pe propria răspundere, identificată în spațiul digital, în acord cu CNP-ul. Desigur, favorabilă și la parlamentare, după cum a recunoscut însuși Dan Barna. 

- Genul neutru pe buletin. Americanii n-au auzit de Barna. Așa că ei nu scot nimic de pe cartea de identitate, ci adaugă. Genul neutru al persoanei pe buletin. 

- Și bărbații pot naște. Și nu, nu s-a născut ideea în România, unde, cândva, și delfinii erau oameni. A fost votată la nivelul Parlamentului European, de majoritatea membrilor săi. 

- Nu mai folosim denumiri rasiste la alimente. Da, există și așa ceva! Chiar și denumirile la alimente sunt rasiste. Și, prin urmare, pentru a evita orice urmă de posibilă acuzație de rasism, nu le mai numim cum le numeam, ci le schimbăm denumirea. 

Așa arată lumea astăzi. În urmă cu câteva zile, până la decizia din Parlamentul (despre care se spune că ar fi fost o greșeală, că e grea digitalizarea), vorbeam și despre masturbarea timpurie la copiii abia născuți. Nu e vreo greșeală, ați citit foarte bine și puteți citi mai mult despre asta AICI.

*Apăsați pe link-uri pentru a citi mai mult despre fiecare subiect.

Și o opinie pur personală: De dragul de a fi corecți, într-o lume în care nu suntem, apar derapaje frapante și, uneori, de neînțeles. În România în care discriminarea de gen apare mai ales în familii, adică între persoanele care ar fi trebuit să se respecte cel mai mult, dar care moștenesc amintirea patriarhală a comunismului, suntem preocupați de identitate, de adrese și denumiri rasiste ale mâncării. Astfel, problemele reale ale noastre, nu ale lumii de care ne agățăm, încercând să ținem pasul, rămân nerezolvate pentru aceia care chiar aveau nevoie de o soluție. Principala problemă e educația, una care, după cum s-a mai văzut, lipsește și-n procesul de decizie. O concluzie care în acest context e amară: râdem, glumim, dar nu părăsim incinta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel