Ludovic Orban susţine convocarea unei sesiuni extraordinare

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Şeful Executivului, Ludovic Orban, s-a pronunţat luni în favoarea convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru adoptarea unor proiecte de legi importante, precum cel privind desfiinţarea pensiilor speciale sau legile electorale. 

'Există această propunere pe care o vom analiza, pentru că avem mai multe proiecte de legi importante, care noi credem că trebuie adoptate pe cale parlamentară (...). Cel mai probabil, vom susţine acest demers, cu atât mai mult cu cât sunt proiecte de legi importante. E proiectul de lege al PNL pentru desfiinţarea pensiilor speciale. Nu mai poate să zică PSD că nu e de acord cu el, întrucât a votat în Comisia de muncă. Urmează să intre în plen şi aici cred că e o temă care trebuie soluţionată cât mai rapid şi avem un temei suficient pentru a convoca sesiunea extraordinară. De asemenea, legile electorale, adică proiectul de lege al PNL, USR sau PMP. Nu contează, pentru că sunt trei proiecte în dezbatere privitoare la alegerea primarilor în două tururi', a precizat Orban.

El a adăugat că mai trebuie adoptat punctul de vedere al Parlamentului privitor la Ordonanţa 40, cea referitoare la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, dar şi proiectul de lege privind creşterea reprezentativităţii Diasporei în Parlamentul României. 'Sunt urgente, cu atât mai mult cu cât sunt alegeri locale, parlamentare şi justifică convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare', a arătat Orban, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel