Ludovic Orban (PNL), declarațiile zilei la Slatina, 19 aprilie

Turcan și Orban FOTO AGERPRES
Turcan și Orban FOTO AGERPRES

Ludovic Orban, președintele PNL, a susținut, vineri, 19 aprilie, declarații la Slatina.

„Voi aborda un singur subiect astăzi. După cum bine știți, Curtea Constituțională a luat decizia de amânare a pronunțării asupra sesizării depuse de vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, în numele președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, privitor la neconstituționalitatea completurilor de trei.

Salutăm decizia Curții Constituționale de amânare a pronunțării asupra acestei spețe și solicităm Curții Constituționale să se pronunțe favorabil asupra solicitării formulate de PNL, și anume aceea de a nu permite delegarea atribuțiilor constituționale ale președintelui Camerei Deputaților către vicepreședinți.

PNL, pentru a oferii Curții Constituționale posibilitatea de a evita o pronunțarea pe o temă extrem de delicată și de spinoasă, cum este sesizare depusă de Florin Iordache, a pus la dispoziția Curții Constituționale instrumentul procedural, constituțional, pentru a nu analiza această solicitate pentru că din punctul nostru de vedere, atribuțiile constituționale ale președintelui Camerei Deputaților sau Senatului, nu pot fi delegate către vicepreședinți și cu atât mai puțin, nu poate vicepreședintele Camerei Deputaților să exercite o atribuție constituțională a președintelui Camerei Deputaților, atunci când sesizarea se reflectă strict la interesul personal a lui Liviu Dragnea.

Toată lumea știe că acest conflict juridic de natură constituțională între autorități, invocat de Florin Iordache are un singur scop și anume aceea de a duce la anularea deciziei luate de completul de fond de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost condamnat Liviu Dragnea, ori Curtea Constituțională trebuie să înțeleagă foarte clar că nu poate să accepte ca să acționeze în interesul unui singur om și că are la dispoziție sesizarea Partidului Național Liberal, care, repet, va fi judecată pe data de 7 mai și care solicită Curții Constituționale să nu considere constituțională delegarea unor atribute constituționale ale președintelui Camerei Deputaților către un vicepreședinte al Camerei.

(Cum comentați inițiativa legislativa a social democraților prin care creșterea mandatelor aleșilor locali începând de la primar, consilieri locali și județeni, de la 4 la 5 ani, un mandat care să fie, ca și durată, ca cel al președintelui Klaus Iohannis?)

Țara arde și baba se piaptănă, apropo de unul dintre semnatarii de aici, care a dezertat într-un jalnic mod și nici nu mai vreau să-i pomenesc numele. Asta-i prioritatea României? Păi noi vrem ca Guvernul să nu mai jefuiască bugetele locale, așa cum au făcut și în 2018 și în 2019. În 2018 au jefuit comunitățile locale furând peste 7 miliarde și jumătate de la autoritățile locale lăsând autoritățile locale fără resursele necesare pentru dezvoltare sau pentru asigurarea unei calități a vieții de nivel european.

Și în 2019, deși Dragnea s-a lăudat cu cea mai mare nesimțire posibilă că a alocat cele mai mari bugete locale pentru autoritățile locale, Guvernul a jefuit autoritățile locale. Iar acuma, când văd primarii care este bugetul, când văd ce costuri suplimentare le-au fost puse pe spinarea bugetului local, își dau seama că nu vor mai avea bani nici măcar să plătească salariile la primărie.

Vă spun că marea majoritate a bugetelor locale sunt construite pe trei trimestre pentru că nu au banii necesari pentru a putea asigura toate cheltuielile de funcționare. Guvernul acesta de nenorociți, de habarniști și de oameni care nu înțeleg pe ce lume trăiesc, nu a făcut altceva decât să distrugă complet orice funcționalitate a autorităților locale. Au nenorocit proiectele europene prin OUG 114 și prin alte aberații, prin Legea bugetului de stat.

La ora actuală toate devizele de lucrări au crescut, iar autoritățile locale nu au posibilitatea nici pe PNDL, nici pe fonduri europene să poată să obțină resursele financiare necesare ca să suporte costurile crescute, de altfel nici nu au bază legală.

Am somat Guvernul de 3 săptămâni să modifice legea în baza căreia se alocă banii prin PNDL și Guvernul să fie acela care să suporte toate creșterile de devize de lucrări, pe lucrările din cadrul PNDL.

De asemenea, nu știu cum o să scoată basmaua privitor la proiectele pe fonduri europene care au valoare de limită de 5 milioane de euro, dacă devizul crește peste 5 milioane, ele devin neeligibile pentru finanțare europeană, tot din cauza prostiilor și stupizeniilor și improvizațiilor pe care le-au născocit acești indivizi, numai vorbesc de alegeri. Păi, problema principală e ca primarii să se aleagă în două tururi, nu ca să aibă 4 ani sau 5 ani, 4 ani de mandat. După părerea mea sunt suficienți. În 4 ani de zile, practic, primarii au posibilitatea să-și demonstreze capacitatea de a pune în practică un program de dezvoltare locală și în același timp și oamenii să se convingă privitor la capacitatea unui primar.

(PSD a anunțat că va apela la restructurarea Guvernului în condițiile în care președintele Klaus Iohannis nu va accepta propunerile venite de înlocuire la conducerea ministerelor)

Da. Suntem de acord cu restructurarea, dar restructurarea din temelia Guvernului, adică să plece toți acasă, să lase România în pace, să fugă Dragnea, să se ducă la cei pe care îi are ca model, să se ducă în Coreea de Nord, deși văd că în ultima vreme și Coreea de Nord dă semne de modificare. S-ar putea să rămână Dragnea, chiar mai prejos de Kim Jong-un, prin comportamentul lui, să ne lase în pace, să restructureze complet, să își ia toți proștii, toți habarniștii, toate cozile de topor, toți agramații, toți analfabeții funcționali, toți codașii și să plece, să ne lase în pace. Suntem de acord cu restructurarea.

(Modificările care au trecut de Senat, Cameră decizională, privind incompatibilitatea aleșilor locali, cum le apreciați?)

Nu le apreciez. Asupra regimului incompatibilităților și conflictului de interese, o spun din capul locului că este necesară o dezbatere publică, nu proiecte de lege scoase pe șestache pentru cazuri individuale să-i mai scape pe uni. Este necesară o dezbatere, care într-adevăr să stabilească ce este conflict de interese, din conflictul de interese ce este de natură penală și ce nu este de natură penală, ci convențională. De asemenea, în ceea ce privește incompatibilitatea să existe o definire foarte clară în urma unei dezbateri publice ce înseamnă incompatibilitate. Am să vă spun un lucru, nu poți când legea educației spune că aleșii locali ar trebui să asigure o treime din consiliile de administrație din școli ,prin intermediul aleșilor locali, tu să spui în altă lege, fără să spui explicit, că este incompatibil un ales local, un primar sau un viceprimar sau un consilier local dacă este în consiliul de administrație, neremunerat, al unei școli și să ai instanțe din țara asta, care în funcție de cum li se pare lor, pe unii să îi considere incompatibili, pe alții să nu îi considere incompatibili, eu zic că nu este incompatibil un primar sau un consilier local, care este în consiliul de administrație al unei școli neremunerat, care este în consiliul de administrație al unui spital sau altă entitate publică pe care autoritatea locală trebuie să-i asigure buna funcționare. Din acest motiv am și susținut, a fost o modificare în sensul acesta pe care noi am susținut-o. Acum, nici nu se poate să dispară incompatibilitatea și conflictul de interese pentru că în curând o să ne trezim, că și așa mulți dintre primarii PSD își maschează la tot felul de rude sau își transferă administrarea unor companii pe care le favorizează în exercitarea funcției de primar sau de președinte de Consiliu Județean sau de Ministru, creând abonați la contractele publice din zona apropriată de familia lor adică nici chiar așa, dar trebuie regândit întreg sistemul de incompatibilități, dar nu făcu pe picior, printr-o dezbatere publică, în mod cinstit cu acordul aleșilor locali, cu acordul tuturor organizațiilor, care pot să își exprime un punct de vedere pertinent asupra acestui subiect.

(Domnule Președinte ce considerați că ar trebui făcut pentru ca în perioada următoare lucrurile în România să intre pe un făgaș cât mai bun?)

Pur si simplu, să vină oamenii la vot și să voteze Partidul Național Liberal. Un vot pentru Partidul Național Liberal la alegerile europarlamentare echivalează cu un vot pentru căderea regimului Dragnea

(Domnule președinte, care ar fi criteriile care v-au determinat sa îl alegeți pe domnul Rareș Bogdan vârf de lance?)

Primul și cel mai important lucru, Rareș Bogdan nu este pentru prima oară în Partidul Național Liberal, iar noi ne cunoaștem din anul 1997-1998-1999, cam așa. Chiar apropiindu-ne în perioada în care, practic, a devenit membru al Partidului Național Liberal, a fost membru al organizației de tineret a Partidului Alianței Civice și a venit prin fuziune cu PNL.

Știam convingerile sale, știam că este un om cu profunde convingeri de dreapta, liberale și în același timp un om care își iubește țara, un om cu frica lui Dumnezeu, un om care are curaj și care a avut, practic, într-o perioadă în care mare parte a mediei naționale prefera să tacă asupra multor subiecte, a avut curajul să arate românilor foarte multe derapaje, abuzuri și chiar ticăloșii, de multe ori asumându-și riscuri personale extrem de mari pentru curajul pe care l-a avut.

Decizia de a-i propune să fie primul pe lista de candidați ai Parlamentului European a fost o decizie pe care, recunosc, am luat-o și din dorința de a întării Partidul Național Liberal, de a da o mai mare vizibilitate și credibilitate listei de candidați a Partidului Național Liberal și practic, am unit cel mai puternic partid de opoziție cu cel mai puternic adversar al PSD din media.

Cred că este o unire care funcționează. Să știți că Rareș Bogdan a fost primit în Partidul Național Liberal ca și cum ar fi fost membru în Partidul Național Liberal nu din 1997, ci încă din 1990 de când s-a reînființat Partidul Național Liberal. I se potrivește ca o mănușă, după părerea mea, este făcut nu numai pentru jurnalism, ci este făcut inclusiv pentru politică.

Politica este ceva profund onorabil, politica este despre viața oamenilor, despre deciziile care se iau în cadrul comunității sau în cadrul națiunii, iar politica trebuie făcută de oameni cu conștiință, de oameni care își iubesc țara, de oameni care au o viziune și care pot să ofere oamenilor o perspectivă.

Rareș Bogdan, după părerea mea, este un astfel de om și faptul că suntem împreună în această bătălie dificilă se datorează și faptului că amândoi am considerat că așa nu se mai poate. Toată adunătura aceasta din jurul lui Dragnea a depășit toate liniile roșii posibile și că dacă nu facem ceva cu totul și cu totul remarcabil, să putem să învingem această clică, România este aruncată la periferia Europei și chiar riscă să își piardă statutul pe care îl are, astăzi, de țară membră a Uniunii Europene, a NATO și țară care face parte din familia națiunilor civilizate.

(Ce veți face în legătură cu primarii? Cei de la Dolj sunt foarte mulți care au coalizat cu PSD.)

Ieri am fost la Dolj și am anunțat ce facem. Ei sunt șapte primari în total, din 31 pe care îi are PNL. Am solicitat prefectului județului să-i demită din funcție. Pe de altă parte, dați-mi voie să vă mai spun ceva, că din 2014, ca urmare a OUG 55, PSD a luat aproape 500 de primari, umblând Dragnea precum Moș Crăciun, în spinare cu unul două proiecte din bani publici dați ca mită pentru acești primari, și cu toate că au luat aproape 500 de primari, i-am bătut de i-am zobit. În turul doi, diferența între Iohannis și Ponta a fost de aproape 10 procente. Nici măcar primarii aceia care trecuseră la PSD și care au fost cei mai plini de zel în a susține candidatura lui Ponta, nu au putut să oprească dezastrul PSD. Și de data asta o să ne mai ia probabil 2,3, primari, pici pe colo, nu vor reuși să ne oprească din acțiunea noastră, din tăvălugul pe care l-am pornit și care va duce la înfrângerea drastică a PSD.

Din cauza asta, inclusiv la Dolj, am transmis un mesaj către primari, pentru că știu foarte bine ce face PSD, cunosc toate tehnicile pe care le folosesc, de a pune presiune asupra primarilor, de a-i momii, de a-i aduce în situații extrem de dificile, de a-i pune în stare de dependență și de a-i determina.

Din cei aproape 500 de primari pe care ni i-au luat, în peste 260 de localități i-am bătut la locale în 2016. Noi, deja în toate localitățile în care primarii fac pasul către PSD, asta arătând fie lipsă de caracter fie o ușoară prostie și lipsă de orizont politic, vă spun sincer, pentru că este din ce în ce mai clar că PSD va cădea. Pregătim candidați de primari iar în ceea ce mă privește pe mine, mă voi duce și voi susține candidații PNL în toate localitățile în care se bat cu primari care s-au dus la PSD în această bătălie.

Închei prin a vă spune că ceea ce a făcut PSD și în 2018 și în 2019 cu administrația locală este de neacceptat pentru că nu poți să-ți bați joc de niște autorități locale, să nu le asiguri resursele financiare., măcar cele pentru proiectele care ști, ai câștigat fonduri pe PNDL, ai câștigat proiecte pe fonduri europene. Păi neasigurarea cofinanțărilor necesare sau a suplimentării din devize de la bugetul de stat poate duce la pierderea a zeci și sute de milioane de euro, bani europeni care ar putea să se ducă pentru a îmbunătății viața locuitorilor din localitățile respective.

Să riști să pui în pericol, până la urmă viața și buna asistență a persoanelor cu dizabilități, lăsând pe spinarea unor bugete locale care nu au resursele financiare necesare, salariile, veniturile, indemnizațiile persoanelor cu dizabilități și ale asistenților personali, este o crimă, efectiv.

Ce au făcut cu spitalele, că i-au obligat să majoreze salariile pentru personalul nemedical, adică toți cei care nu sunt medici și asistente, nu din sumele de bani care rezultă ci din serviciile medicale decontate de Casă. Păi vă spun ce au făcut, au lăsat spitalele, mai mult de jumătate dintre spitalele din România nu au bani de medicamente, de dezinfectanți, și așa infecțiile intra-spitalicești te determină, dacă te duci în spital cu o boală, jumătate pleacă cu o a doua boală, nu mai au bani de consumabile și din nou să fie pacientul cel care este buzunărit încă de la intrarea în spital și să trebuiască să dea bani suplimentari ca să permită spitalului să funcționeze și să asigure tot ceea ce au nevoie în buna funcționare a spitalelor.

Închei prin a vă spune că PNL are capacitatea de a suplinii orice dezertare care apare în cursul acestei bătălii și că primarii care pleacă din PNL, cel mai sigur nu vor mai fi primari și nimeni nu va uita faptul că au trecut de partea PSD când se vede din ce în ce mai clar fața monstruoasă a PSD-ului și răul imens pe care îl fac acestei țări”, a declarat Ludovic Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel