Urmărește emisiunea live


Ludovic Orban, declarații dure la finalul Biroului Executiv al PNL, 23 aprilie

Turcan și Orban FOTO AGERPRES
Turcan și Orban FOTO AGERPRES

Ludovic Orban a făcut declarații de ultimă oră la finalul Biroului Executiv al PNL.

”Liviu Dragnea și PSD, deși se bat cu cărămida în piept că asigură produse de calitate pentru consumatorii români, au trădat interesele românilor votând în favoarea unei directive pentru protecția consumatorului, împotriva dublului standard, un text care permite perpetuarea dublului standard ignorând un raport care fusese adoptat în Parlamentul European și care stabilea clar obligativitatea oricărui producător de a respecta aceeași calitate a produselor în toate piețele din țările Uniunii Europene.

PSD, prin Guvern, deține președinția Consiliului Uniunii iar la negocierile din trialog la Consiliul Uniunii Europene, formațiunea ECOFIN, în care linia de negociere trebuia dată de ministrul Economiei, Bădălău, au acceptat un text prin care, în condiții obiective sau legale se permite perpetuarea dublului standard.

Adevărul lui Orban

Acesta este adevărul iar dacă pe piața românească vor continua să existe produse cu o calitate mai scăzută decât produsele care sunt vândute pe alte piețe, la nivelul Uniunii Europene, este vina exclusivă a lui Liviu Dragnea și a Guvernului PSD-ALDE.

A doua temă pe care o voi aborda este legată de bugetele locale. Președintele PSD moare de grija primarilor și mai nou am văzut că moare și de grija primarilor Partidului Național Liberal. Toți primarii din România trebuie să-l declare pe Liviu Dragnea persona non grata și să-i interzică accesul pe raza localităților pe care le conduc, din cauza jefuirii sistematice a bugetelor locale realizate de guvernele pilotate de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

După ce anul trecut bugetelor locale li s-au furat literalmente peste 7,5 miliarde, la nivel național și în anul 2019, în ciuda unor declarații mincinoase privind cele mai mari alocări către bugetele locale care au fost făcute de Liviu Dragnea, bugetele locale au fost din nou jefuite pierzând în cursul acestui an peste 7 miliarde de roni.

Ultima măgărie făcută de acest Guvern, prin intermediul Ministerului Finanțelor, este aceea de a obliga autoritățile locale să suporte cheltuielile pentru asistență socială, pentru indemnizațiile persoanelor cu dizabilități și pentru salariile asistenților personali ai persoanelor cu dizabilități, pe primele trei luni ale anului, din bugetele locale. Practic, Guvernul dă retroactivitate Legii bugetului de stat forțând bugetele locale să suporte cheltuielile de asistență socială și pe primele trei luni când nu exista în vigoare Legea bugetului de stat deoarece Legea bugetului de stat a intrat în vigoare în cursul lunii martie.

Respingem categoric acest nou rapt făcut bugetelor locale, atragem atenția că mai mult de jumătate dintre primării nu au resursele financiare necesare nici măcar pentru a-și asigura cheltuielile de subzistență iar toate proiectele de investiții ale autorităților locale care sunt derulate fie din fonduri europene, fie pe Programul Național de Dezvoltare Locală sunt puse într-un pericol grav de reglementările adoptate de acest Guvern, în special de OUG 114 și de asemenea, de alocările extrem de scăzute care au fost stabilite prin Legea bugetului de stat.

Poate să le promită Dragnea bani primarilor din Fondul de Dezvoltare și Învestiții până își va pierde funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru că această promisiune este o promisiune mincinoasă. Fondul de Dezvoltare și Investiții, practic nu are bani. Alimentarea Fondului de Dezvoltare și Investiții se face doar din credite de la Trezorerie iar execuția pe primele două luni ale anului arată un dezastru bugetar pentru acest Guvern, arată o scădere a încasărilor la bugetul de stat și la bugetul asigurărilor sociale de stat și o creștere dramatică a cheltuielilor care nu pot permite acestui Guvern să finanțeze niciun fel de nou proiect din acest fantomatic Fond de Dezvoltare și Investiții.

În fine, în privința așa-zisei restructurări guvernamentale, remanieri guvernamentale, că nici nu mai știm exact despre ce estre vorba, Partidul Național Liberal are o singură poziție: Guvernul trebuie restructurat în ansamblul său, acești incompetenți și analfabeți funcționali trebuie să plece acasă și trebuie să lase cetățenii români să repornească România pe un drum corect pentru că în ultimii doi ani și jumătate nu au făcut altceva decât să-și bată joc de România.

(Se vehiculează și o a treia variantă de acțiune pentru PSD, varianta impunerii la Justiție a unui interimar pentru 45 de zile. Care ar putea să fie miza dacă se ajunge la această variantă?)

Este clar că Dragnea l-a propus pe Nicolicea ca ministru al Justiției cu un singur scop, să dea OUG privind amnistia și grațierea, pentru că este unul dintre puținii complici ai lui Dragnea care este dispus să comită o asemenea infracțiune și o asemenea enormitate.

Dar am convingerea că acest individ grobian care nu are niciun fel de calificare în domeniul justiției, care și-a arătat crasa incompetență și rea intenție pe parcursul adoptări unor Coduri, Codul penal, Codul de procedură penală și ale unor Legi ale justiției, care au fost declarate neconstituționale în foarte mare măsură, acest individ nu are ce să caute nici măcar în Parlamentul României d-apoi să fie în fruntea Justiției din România.

Nu știu ce manevre mai pun la cale Dragnea și Tăriceanu, evident că ne putem aștepta la orice din partea lor. Am în schimb un îndemn, măcar acum în Săptămâna Mare, să se abțină de la a mai comite ticăloșii, să lase în pace românii să-și petreacă Sfintele Sărbători de Paște fără să fie agresați de acțiunile sistematice ale acestei majorități toxice pentru România.

(Reprezentanții Pro România spuneau că în aceste zile doresc să înceapă discuții cu toate partidele din opoziție pentru o moțiune de cenzură și pentru formarea unui Guvern, ca alternativă la Executivul condus de Viorica Dăncilă, un Guvern compus din toate partidele din opoziție. Sunteți deschis la o asemenea discuție?)

Cea mai serioasă moțiune de cenzură o pot da cetățenii la alegerile pentru Parlamentul European și în cadrul referendumului declanșat de președintele României, care este sprijinit total de Partidul Național Liberal. Votând Partidul Național Liberal pot să provoace înfrângerea PSD iar înfrângerea PSD în aceste alegeri echivalează cu pierderea oricărei legitimități pentru a guverna România iar pierderea alegerilor de către PSD va declanșa o criză care, aproape sigur, va duce la căderea acestui Guvern.

(Dar luați în calcul o moțiune de cenzură până la alegerile europarlamentare?)

Am răspuns acestui subiect, obiectivul nostru este să câștigăm aceste alegeri, ne batem pentru a depăși partidul de guvernământ în alegerile pentru Parlamentul European și de asemenea, pentru a convinge cetățenii români că votând împotriva PSD, votând PNL, practic votează o moțiune de cenzură împotriva guvernului. Moțiunea de cenzură, cu siguranță, o vom depune până la finalul acestei sesiuni parlamentare.

(Am observat că și cei de la UDMR au rezerve sau se opun unei restructurări guvernamentale. Minoritățile au rezerve față de această variantă. Veți avea discuții cu cele două grupuri parlamentare?)

Avem constant discuții pe mai multe teme. De asemenea, așteptăm o poziție împotriva modificării pe repede înainte a Codului penal și a Codului de procedură penală, chiar ni se pare o sfidare inacceptabilă acțiunea PSD de a trece pe repede înainte noi modificări la Codul penal și la Codul de procedură penală, în condițiile în care delegația Comisiei de la Veneția vine în România și se știe foarte clar că pozițiile exprimate foarte clar de plenul Comisiei de la Veneția reprezintă un punct de plecare pentru pozițiile care sunt adoptate de Comisia Europeană, pozițiile de la nivelul Adunării Parlamentare a Consiliului Uniunii Europei și de asemenea, Grupului de stat împotriva corupției. Sfidarea la adresa delegației de experți a Comisiei de la Veneția arată foarte clar că PSD-ALDE nu respectă și nu intenționează să respecte nicio recomandare a Comisiei de la Veneția și nicio recomandare din raportul privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, lucru care periclitează grav poziția României la nivel european, riscând demararea unor proceduri de sancționare ale României din cauza sfidării sistematice și agresiunii permanente a coaliției majoritare împotriva independenței justiției.

(Ce vor face deputații PNL, mâine, la votul pe modificările aduse Codului penal? Vor rămâne în sală, vor ieși, veți vota?)

Cu siguranță nu vom vota, vom vota împotrivă. Deja suntem pregătiți să atacăm la Curtea Constituțională atât modificările la Codul penal cât și modificările la Codul de procedură penală. De asemenea, urmărim cu mare atenție și vom vota împotriva Belinei 2, susținută de Bădălău, că Bădălău vrea și el să aibă Belina lui, ca și Dragnea. Și aici suntem pregătiți, în cazul în care o majoritate va reuși să impună adoptarea acestei legi, să atacăm la Curtea Constituțională. De asemenea, urmărim cu mare atenție și ne opunem categoric unei noi forme a Legii dării în plată, inițiată de PSD-ALDE și de asemenea suntem pregătiți să atacăm la Curtea Constituțională și un astfel de act normativ.

(Dar modificările cu care au venit, acum, cei de la PSD sunt de eliminare a articolelor deja declarate neconstituționale de către Curte. Ce mai atacați?)

Cine s-a fript cu ciorbă, suflă și în iaurt. Încă nu știm care este forma finală a modificărilor. Oricând ne putem aștepta la orice amendament care să afecteze în ansamblu Codul penal sau Codul de procedură penală.

(Comisia economică din Senat a încheiat acea anchetă parlamentară care viza Consiliul Concurenței pe investigația făcută în 2008, pe o posibilă înțelegere între bănci. Ca o concluzie, Comisia economică susține că BNR a manipulat ROBOR și cursul valutar în 2008 și totodată cere demiterea președintelui Consiliului Concurenței)

Obiectivul PSD-ALDE este de a confisca toate instituțiile statului și de a le transforma în filiale de partid. Au pus ochii pe Consiliul Concurenței de mai mult timp, existând la ora actuală un proiect de lege care să schimbe modalitatea de numirea a conducerii Consiliului Concurenței, astfel încât să politizeze conducerea Consiliului Concurenței și să încheie înainte de termen mandatul actualei conduceri. Este evident că tot atacul împotriva Consiliului Concurenței este dat cu obiectivul de a pune mâna și pe această instituție. Aici, în schimb, domnii de la PSD-ALDE, au ignorat un lucru important. Funcționarea Consiliului Concurenței este o funcționare care există într-un cadru european, în cadrul unor reglementări europene și că orice fel de manevră ocultă pe care încearcă să o realizeze, orice fel de politizare a Consiliului Concurenței, riscă să provoace consecințe extrem de grave pentru România la nivel european și sunt convins că își vor rupe dinții în continuare în acest demers de a încerca să schimbe conducerea actuală a Consiliului Concurenței, care din punctul nostru de vedere a exercitat misiunea pentru care a fost pusă să o îndeplinească în condiții de legalitate și de mare seriozitate.

(Referitor la moțiunea de cenzură, urmează o perioadă aglomerată...campania electorală, alegeri europarlamentare. Credeți că veți reuși să vă mobilizați pentru a strânge voturile necesare pentru această moțiune?)

Vom depune moțiunea de cenzură în momentul în care îl vom considera cel mai potrivit, în care vom avea o minimă garanție că vom avea un număr de parlamentari de partea noastră și din zona arcului guvernamental. Momentul depunerii moțiunii de cenzură va fi decis în baza unei analize, cel mai probabil după alegerile pentru Parlamentul European, pentru că la ora actuală cetățenii sunt chemați să decidă în primul rând, cine reprezintă România la nivelul Parlamentului European și în al doilea rând, sunt chemați la referendumul convocat de președinte, să spună foarte clar că vor pedepsirea celor care au săvârșit fapte de corupție și că nu acceptă iertarea celor care au săvârșit fapte de corupție prin amnistie sau grațiere.

(Pentru alegerile prezidențiale luați în calcul o alianță a partidelor de dreapta?)

Partidul Național Liberal a luat decizia de a-l sprijini pe Klaus Iohannis pentru al doilea mandat de președinte al României și suntem convinși că domnul Iohannis va reuși să câștige alegerile prezidențiale cu noi, alături de dânsul.

(Ne spunea și domnul Barna că există această posibilitate și această intenție)

Primele alegeri sunt alegerile pentru Parlamentul European, în care românii sunt chemați să hotărască cine poate să reprezinte cel mai bine România. La ora actuală singura forța politică din România care este apreciată, respectată, care are capacitatea de a influența decizii la nivel european, este Partidul Național Liberal și îi îndemn să voteze cu toată încrederea Partidul Național Liberal, pentru că România va fi cu atât mai puternică, mai bine reprezentantă și mai influentă, cu cât Partidul Național Liberal va fi mai puternic și mai bine reprezentat la nivelul Parlamentului European.

(Ați discutat și cu președintele Iohannis despre moțiunea de cenzură în întâlnirile pe care le-ați avut?)

Nu.

(Presupunând că această moțiune va trece, poate chiar și în ipoteza în care ea nu are toate voturile, dumneavoastră atunci când mergeți la negocieri, mergeți și cu nume de premier?)

V-am mai spus că alegerile care urmează sunt alegerile pentru Parlamentul European și că Partidul Național Liberal este mobilizat la maximum în lupta cu partidele de guvernământ, care au împânzit țara cu minciuni gogonate, care dezinformează sistematic cetățenii români, iar obiectivul nostru este să-i informăm corect pe români, să le arătăm soluțiile pe care le avem , să le arătăm cum putem ajuta România și cum putem să aducem beneficii pentru toți românii ca urmare a apartenenței României la nivelul Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel