Ludovic Orban, accident rutier. Prima declarație: Am o singură zgârietură

Ludovic Orban a scăpat doar cu o singură zgârietură din accidentul rutier în care a fost implicat, sâmbătă, în jurul orei 13:00, în timp ce se întorcea la București de la Iași. 

Liderul grupului PNL din Camera Deptaților, Ludovic Orban, a povestit, ulterior, pentru Antena 3, filmul accidentului, produs în apropiere de Târgu Frumos: "Roata din dreapta faţă a intrat în şanţul de la marginea drumului, a muşcat din parapetul de sprijin, ceea a imprimat maşinii o mişcare de rotaţie şi a dus la răsturnare. Am alunecat câţiva metri, dar fără să ies de pe sens. Am raportat imediat incidentul la poliţie, iar acum sunt la poliţia de la Târgu Frumos, unde am făcut toate procedurile legale. Nu am niciun fel de problemă, am o singură zgârietură la mâna stângă", a spus Ludovic Orban, potrivit România TV.

Mașina în care se afla deputatul PNL Ludovic Orban a fost implicată, sâmbătă, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 28 (E583), la ieșirea din localitatea Sârca. În momentul impactului, liberalul se afla singur în autoturism.

Mașina are avarii minore, iar, potrivit acestuia, costurile reparaţiilor vor fi suportate în baza asigurării CASCO încheiată de Camera Deputaţilor.

Ludovic Orban se întorcea de la Iași unde a participat la evenimentele la evenimentele dedicate Micii Uniri, după ce seara precedentă a participat la Biroul Politic Naţional al PNL, care s-a desfăşurat tot la Iaşi.

Ludovic Orban, accident rutier în timp ce se întorcea de la Iași

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel