Ludovic Orban: Şeful meu de campanie mi-a spus să nu mai mă leg de PSD. Discurs Braşov

Ludovic Orban
Ludovic Orban

Discursul preşedintelui PNL, Ludovic Orban, susţinut la Regionala Centru a PNL de la Braşov, 07 aprilie 2019.

Bine v-am găsit, dragile mele, dragii mei! 

Am venit cu mare bucurie acasă! Ştiţi foarte bine, cei care mă cunoaşteţi bine, că Braşovul este oraşul inimii mele, este locul unde m-am născut, unde mi-am petrecut copilăria, adolescenţa, unde am făcut liceul, facultatea şi unde m-am format ca om în viaţă. 

Vă salut dragii mei braşoveni, în primul rând pe dumneavoastră, pentru că mă bucur să fiu din nou acasă. Îi salut pe sibieni, în 1996 am candidat la Parlamentul României în Sibiu şi am bătut la pas în campanie, din casă în casă, aproape toate localităţile judeţului Sibiu, de la Mărginimea Sibiului, Poiana, Jina, toate localităţile din Mărginime, Răşinari până la Agnita, până în nordul Sibiului la Mediaş, la Biertan, la Bazna. Mai au vreun consilier PSD-ul la Bazna? Că văd că era preocupat Daea de Bazna, dar nu de oamenii din Bazna ci de ce cresc oamenii din Bazna. 

Sibiul îmi este aproape la fel de drag ca Braşovul meu natal. Puţină lume ştie dar am fost şi în Covasna o bună bucată de vreme pentru că am fost stagiar la Târgu Secuiesc, la Izolatotrul Târgu Secuiesc şi am cunoscut foarte mulţi locuitori din Covasna şi am chiar foarte mulţi prieteni în Sfântu Gheorghe. 

"Am rădăcini şi în Judeţul Harghita"



Puţină lume în schimb ştie că am rădăcini şi în Judeţul Harghita şi îi salut pe fraţii noştri din Harghita şi să ştiţi că noi în Harghita avem un primar liberal, primarul Municipiului Topliţa, Stelu Platon, pe care vă rog să-l aplaudăm pentru că este românul care arată că poate să schimbe în bine faţa locuitorilor din Harghita. Şi acolo am rădăcini, într-un sat Chinuşu, pe care cred că puţini dintre dumneavoastră îl cunoaşteţi. 

Alba, vă salut dragi liberali din Alba şi vă felicit pentru faptul că aţi fost pe primul loc la strângerea de semnături strângând aproape dublu faţă de obiectivul pe care vi l-am stabilit. Vă felicit şi aştept, încă negociez cu preşedintele Consiliului Judeţean, Dumitrel şi cu Mircea Hava care să fie scorul, cu cât să sărim peste 50% . Încă nu am hotărât dar vom hotărî în curând. 

Îi salut pe mureşeni, acum trei zile am fost în Mureş cu Rareş Bogdan, unde am avut un eveniment extrem de frumos, un eveniment care a arătat clar că PNL, în Judeţul Mureş , va fi primul partid românesc şi este partidul care într-adevăr are forţa de a ridica Mureşul. 

Şeful meu de campanie, Robert Sighiartău, mi-a spus să vorbesc de bine, să nu mai mă leg de PSD. Vă mărturisesc, îmi este cam greu, vă mărturisesc că îmi este foarte greu pentru că bunul meu simţ, raţiunea mea, tot ceea ce consider normal şi firesc sunt de-a dreptul sfidate de tot ceea ce face această gaşcă care nu ştiu cum s-a adunat. 

"Parcă tot ce a fost rău în România s-a strâns în jurul lui Dragnea"



Parcă tot ce a fost rău în România s-a strâns în jurul lui Dragnea, toate cozile de topor de prin toate localităţile, neisprăviţii care nu au fost în stare să facă nimic în viaţa lor prin carte, prin învăţare, prin muncă, prin hărnicie, parcă s-au strâns în jurul lui Dragnea şi vor efectiv să sufoce toţi oamenii educaţi, toţi oamenii cinstiţi, toţi oamenii de bun simţ care vor să facă ceva din ţara asta. 

Dragii mei, pe umerii voştri stă o mare răspundere, aici trebuie să câştigăm dar să câştigăm tare de tot, aici trebuie să-i batem pe PSD-işti să le sune apa în cap, trebuie să-i scoatem din toate localităţile în care sunt oameni normali, cu scaun la cap, oameni educaţi, care poate să înţeleagă ce nenorocire pentru România este să fie condusă de o asemenea gaşcă de derbedei, de agramaţi şi de oameni care nu au nimic sfânt, nu au nici un pic de respect pentru semenii lor. 


"Suntem obligaţi să câştigăm"



Fraţi liberali, surori liberale suntem obligaţi să câştigăm, suntem obligaţi să câştigăm nu pentru noi, nu pentru interesul nostru personal sau pentru ca Partidul Naţional Liberal să fie pe primul loc, suntem obligaţi să câştigăm pentru români şi pentru România pentru că aşa nu se mai poate. România este o ţară bogată, românii sunt oameni bine crescuţi, inteligenţi, oameni harnici, oameni creativi, oameni care peste tot unde se duc ştiu să facă lucruri frumoase şi lucruri bune. În Europa, fraţii şi surorile noastre care au plecat, mulţi dintre ei care vor să se întoarcă în ţară sunt ţinuţi aproape cu forţa de patronii lor sau de angajatorii lor, atât de mulţumiţi sunt ei de modul în care românii au lucrat şi şi-au făcut treaba acolo unde muncesc. 

România este bogată, România are aur, dar aurul României nu este aurul la care visează Dragnea şi cu Vâlcov, care noaptea visează lingouri de aur, nu este aurul pe care vrea să-l transforme ministrul Economiei, cred că aţi văzut, în ghiuluri şi inele. 

Aurul României, dragii mei, sunteţi voi, suntem noi, românii, noi, oamenii care trăim în această ţară, oamenii care dăm strălucire, care dăm prestigiu, care putem să construim cu adevărat o Românie frumoasă, o Românie care să fie o casă în care să fim fericiţi că trăim, o casă de care să fim mândrii şi o casă în care să invităm pe toţi fraţii noştri europeni arătându-le că România este Europa şi Europa este România! Arătându-le că noi, românii, putem să stăm în Europa în primul rând! 

Ridicaţi steagurile, ridicaţi baloanele, ridicaţi pancartele şi vreau să aud din pieptul vostru strigătul de care are nevoie România: Victorie! Victorie! Victorie!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel