Ludovic Orban, declaraţii după BEx PNL 1 octombrie. Precizări despre moţiunea de cenzură

Rareș Bogdan - Ludovic Orban. FOTO: Agerpres
Rareș Bogdan - Ludovic Orban. FOTO: Agerpres

Declaraţiile de presă ale preşedintelui PNL, Ludovic Orban, la finalul reuniunii Biroului Executiv al PNL, 1 octombrie 2019.

(Când veţi depune moţiunea şi dacă aveţi o oră stabilită?)

Nu avem o oră stabilită, moţiunea va fi depusă de liderii grupurilor parlamentare care reprezintă partidele care susţin moţiunea, în cursul zilei de astăzi va fi depusă, la o oră pe care urmează să o stabilim.

(Este pregătit Partidul Naţional Liberal, în situaţia în care PSD domină, ar putea să impună...?)

Este clar că PSD are majoritatea în Birourile Permanente reunite, sigur, noi vom propune un calendar de bun simţ, astfel încât ziua dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură să fie într-o zi de luni, marţi sau miercuri, dar suntem pregătiţi să răspundem la orice fel de abuz al majorităţii din Birourile Permanente reunite şi să fim mobilizaţi în orice zi se va stabili în Birourile Permanente reunite, dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură.

(Aveţi vreo temere că dintre semnatari nu vor vota sau nu se vor prezenta la moţiunea de cenzură?)

Nu am nicio temere, consider că cineva, în momentul în care a semnat, practic, a decis să voteze moţiunea de cenzură.

(A existat precedentul..)

Nu ştiu ce precedent invocaţi dumneavoastră, eu nu-mi aduc aminte.

(Câţi social democraţi au semnat moţiunea?)

Veţi afla la momentul depuneri moţiunii de cenzură.

(Câte semnături aveţi în acest moment?)

Veţi afla numărul total de semnături când vom depune moţiunea de cenzură. V-am anunţat că joi aveam 237 de semnături şi că suntem încă în discuţii şi negocieri până la ora depunerii moţiunii de cenzură.

(Luaţi în calcul să depuneţi această moţiune astăzi, cât mai târziu, astfel încât PSD să nu decidă să nu citiţi astăzi moţiunea, pentru că există varianta aceasta?)

Continuăm să ne consultăm cu partenerii şi vom lua decizia care să ne dea şansa maximă ca să putem să dezbatem şi să votăm moţiunea de cenzură într-o zi normală.

(Dacă această moţiune de cenzură va trece, aveţi o propunere de Guvern, de premier, în primul rând, cu care veţi merge la Palatul Cotroceni?)

Am dat răspunsul, în nenumărate rânduri, la această întrebare. Prima noastră opţiune este opţiunea de a da puterea cetăţenilor, prin intermediul alegerilor anticipate. Vom susţine acest punct de vedere, dacă se va degaja o voinţă politică în acest sens, cu siguranţă, noi vom fi extrem de corecţi şi vom susţine procedura pentru declanşarea anticipatelor. În cazul în care nu va exista o voinţă suficient de puternică pentru alegerile anticipate, Partidul Naţional Liberal îşi asumă răspunderea guvernării şi am anunţat acest lucru încă din debutul sesiunii parlamentare, când am anunţat depunerea moţiunii de cenzură.

(Alături de cine o să fiţi la guvernare, un Guvern de uniune naţională, sau cu o majoritate în Parlament alături de celelalte partide politice?)

Cu siguranţă, un Guvern fără PSD.

(Este posibilă şi varianta unui Guvern minoritar?)

Este posibilă orice variantă, nu putem anticipa pentru că am preferat să nu adâncim discuţiile în acele puncte în care nu suntem total de acord. Oricum, în cazul reuşitei moţiunii de cenzură, preşedintele României, conform Constituţiei, va declanşa consultări la Palatul Cotroceni, fiecare formaţiune politică îşi va exprima punctul de vedere şi vom vedea exact la ce soluţie vom ajunge.

În ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal, v-am explicat prima opţiune- anticipate, a doua opţiune - asumarea răspunderii Guvernului.

(Aveţi în continuare promisiunea că veţi avea mai multe voturi la moţiunea de cenzură decât semnăturile strânse?)

Cu siguranţă! Există mulţi parlamentari care s-au temut sau au preferat să nu semneze moţiunea de cenzură dar este posibil să voteze moţiunea de cenzură.

(Inclusiv de la PSD?)

Inclusiv de la PSD.

(Despre tot acest scandal legat de nominalizarea comisarului european, cum vedeţi respingerea Rovanei Plumb şi a doua, din informaţiile pe care le avem, Claudia Ţapardel ar urma să fie nominalizată.)

Asta este o glumă.

(Credeţi că nominalizarea Claudiei Ţapardel ar fi o glumă?)

Da, mi se pare o glumă această propunere. Ce legătură are cu portofoliul de transporturi, ca să nu mai spun alte şi alte lucruri.

Solicitarea noastră foarte limpede pentru, încă, premierul Dăncilă, după ce a făcut de râs România, este aceea de a nu formula o altă propunere fără consultarea preşedintelui României şi fără respectarea prevederilor legii 373/2013, care obligă Guvernul, înainte de a trimite propunerea de comisar european, să ceară votul Comisiilor de specialitate ale Parlamentului României.

Nu mai putem să ne permitem să greşim încă o dată. Şi aşa, Dăncilă s-a încăpăţânat, într-un mod stupid, să menţină această candidatură, în ciuda avertismentelor repetate pe care le-am formulat, privitoare la faptul că Rovana Plumb nu are nicio şansă să treacă de Parlamentul European.

Iată că, cee ace am prevăzut s-a întâmplat şi s-a întâmplat fără nicio contribuţie dinpartea niciunui parlamentar român şi este o decizie a Comisiei JURI a Parlamentului European, care ne-a pus şi în situaţia penibilă de a respinge candidatura pentru nerespectarea criteriilor de integritate pentru existenţa unui conflict de interese.

Nu îşi mai poate permite Dăncilă să ne mai facă încă o dată de râs, după ruşinea pe care ne-a provocat-o prin această candidatură, care nici măcar nu a intrat în calificări.

(Cum vedeţi refuzul doamnei premier de a merge la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis?)

Este un act stupid, un act care arată foarte clar că nici măcar în ceasul al treisprezecelea, Viorica Dăncilă nu înţelege că politica la nivel european se face altfel decât jocurile murdare din interiorul PSD. Acolo este vorba de un candidat al României şi nici de cum de un politruc PSD, care să fie susţinut din raţiuni de echilibru intern al PSD.

O avertizez, din nou, pe Dăncilă că nu îşi poate permite să îşi mai bată joc de România în continuare şi să formule o propunere, care să nu fie rezultatul unor consultări ample şi care să nu reprezinte un candidat, care să nu aibă nicio problemă din punct de vedere al integrităţii şi mai mult decât atât, să corespundă ca şi profil pentru portofoliul alocat României. O spun foarte limpede, sunt ţări care sunt foarte nemulţumite de portofoliile care le-au fost repartizate.

În cazul unui nou eşec provocat de Dăncilă, există un risc major ca România să piardă acest portofoliu.

(Mihai Fifor ar fi o variantă bună?)

Mihai Fifor nu ştiu ce este, muzeograf sau cred că cel mult se pricepe la descărcări arheologice şi nu cred că a participat la vreo descărcare arheologică, ca să nu mai spun că există un echilibru de gen în cadrul Comisiei Europene, în care au mai fost alţii care au propus alţi candidaţi, dar care nu respectă echilibrul de gen. Acolo, în negocierea care s-a purtat, este vorba de respectarea acestui echilibru de gen pe care l-a solicitat în mod expres preşedintele desemnat al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

(Ungaria a venit cu o propunere, un diplomat de carieră, ar trebui şi România să procedeze la fel sau să găsească un specialist?)

România trebuie să trimită un om, repet, care să fie, din punct de vedere al integrităţii, impecabil şi de asemenea, să aibă un background potrivit pentru acest portofoliu pentru că şi dacă se trece de Comisia Juridică şi omul este integru şi respectă criteriile de integritate, va ajunge la audierea în comisia de specialitate, în Comisia TRAN. Acolo, dacă trimite Dăncilă un neofit, un candidat gen Bădălău, gen Andruşcă, nu va trece. Nu va întruni votul parlamentarilor din Comisia de Specialitate TRAN.

(Cei de la PSD acuză PNL că a făcut lobby la nivelul Comisiilor pentru ca mai târziu să îi pună ca variantă pe domnul Siegfried Mureşan)

PSD nu mai are nicio legătură cu realitatea, acesta este singurul lucvru pe care îl am de spus, iar ultimele episoade în materie de politică internaţională, nominalizarea Rovanei Plumb, vizita la shopping a Vasilicăi Vioricăi Dăncilă în Statele Unite ale Americii, că altceva mai bun nu a avut de făcut, arată că procesul de degradare al imaginii României provocat de către PSD este dramatic.

(Dar PNL va veni cu o propunere dacă vor fi consultări la Cotroceni?)

Am convingerea că preşedintele României, în momentul în care a convocat-o pe Vasilica Viorica Dăncilă, are probabil în gând nu o propunere, poate mai multe variante posibile, oricum este necesară o consultare. Să ne aducem aminte că preşedintele României este actorul politic cu cel mai mare, care se bucură de cel mai mare respect, apreciere şi susţinere la nivel european.

Nu poţi să ignori preşedintele României în această procedură de desemnare a unui candidat la funcţia de Comisar European, care să aibă şanse mari să fie validat, în cadrul Comisiei von der Leyen.

(Eu v-am întrebat dacă PNL, ca partid, are această propunere)

Când vom fi puşi în situaţia de a formula propunerea, avem nu una, ci mai multe propuneri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel