Louis Freeh, director FBI, AVOCATUL lui Popoviciu

Louis Freeh, fost director FBI, a fost angajat ca avocat al lui Puiu Popoviciu, informează Antena 3. Informația a fost prezentată de jurnalista Ana-Maria Roman în emisiunea "Esențial". 

În SUA, Puiu Popoviciu este apărat de Louis Freeh, al cincilea director al FBI. Acesta a fost la conducerea instituției în perioada 1993-2001, în perioada a doi președinți ai SUA. De-a lungul vremii, Louis Freeh a lucrat în multe dosare.

Omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție la 7 ani închisoare în dosarul "Băneasa". Instanța supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu și i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel București, la 7 ani închisoare.

Acuzațiile DNA

Potrivit DNA, în perioada 2000 — 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.

"În condițiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacții și, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de un dolar/mp, în timp ce valoarea de piață de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a orașului București, se învecinează cu DN1 București — Ploiești, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru și sediile unor importante societăți comerciale", susțineau procurorii.

Inițial, Popoviciu, în înțelegere cu rectorul, a creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participațiune în condiții nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.

Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activități de pomicultură, viticultură, creșterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.

"Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat și al Senatului USAMV București, Ioan Alecu și Gabriel Popoviciu au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitate și 51% pentru SC Log Trans. O evaluare asupra terenurilor în suprafață de 224 ha și a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiții legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părți, a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societății", au mai indicat procurorii.

Conform acestora, pentru a pune în aplicare înțelegerea ascunsă cu omul de afaceri, rectorul i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV București, prezentându-le date neadevărate și impunând chiar modificarea Cartei Universității. De asemenea, a susținut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câștiga fonduri bănești cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învățământ, pentru asigurarea unor condiții decente de studiu, că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenți, doctoranzi etc.

"Inculpatul Alecu a fost de acord ca sus-menționatul contract de asociere în participațiune să fie conceput și redactat de Popoviciu și de avocații acestuia, fără să participe consilierul juridic și economistul Universității. Contractul a fost semnat la USAMV București în condiții improprii de reprezentare a universității. În 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAMV, inculpații Alecu, Popoviciu și Bejenaru au aportat dreptul de folosință asupra unui teren de 174 hectare (parte din suprafața de 224 ha a fermei Băneasa), împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA (SC Log Trans). După aportarea dreptului de folosință, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate", se arăta în rechizitoriu.

[citeste si]

La solicitarea rectorului Alecu, Popoviciu i-a promis că îl va sprijini să obțină titlul de proprietate pe terenul aferent fermei Băneasa, iar astfel, în condiții nelegale, în cursul anului 2001, la propunerea subcomisiei de aplicare a Legii 1/2000 (a fondului funciar), comisia municipiului București a eliberat titlul de proprietate pentru USAMV București.

După eliberarea titlului de proprietate, Ioan Alecu, în înțelegere cu Popoviciu, a aportat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 174 ha la capitalul social al SC Băneasa și dreptul de proprietate asupra clădirilor edificate pe acest teren, deși Hotărârea Senatului USAMV interzicea acest lucru.

În acest context, terenul a fost subevaluat, iar ulterior, în 2004, a fost aportată și diferența până la 224 hectare la capitalul social al firmei, în condiții de subevaluare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel