Liviu Pop, replică după ce a înlocuit-o pe Ecaterina Andronescu

Liviu Pop
Liviu Pop

Senatorul PSD Liviu Pop a declarat joi că nu a venit şef la Comisia pentru învăţământ, că nu este o formă de compensare, ci că a fost ales în această funcţie în urma unui vot secret.

'Am fost ales în şedinţa de grup de ieri, au votat colegele, mulţumesc pentru vot, sunt convins că tot ceea ce ne-am angajat în programul de guvernare vom pune la punct şi prin Comisia de învăţământ din Senat', a răspuns Pop unei întrebări pe această temă. Întrebat dacă vede această funcţie ca pe o formă de compensare pentru că a făcut 'un pas în spate' la minister, Pop a spus că nu.

'Nu am făcut un pas în spate la minister, nu o văd ca pe o formă de compensare. Mi-am depus candidatura, am fost votaţi şi eu, şi doamna Andronescu prin vot secret de către colegii noştri, toţi cei 31 de senatori care au fost prezenţi. De altfel, şi la altă comisie s-au depus două candidaturi şi la fel s-a votat secret, pentru că aşa este în regulament', a susţinut Pop.

Ecaterina Andronescu şi Niculae Bădălău, fără funcţii

Întrebat dacă Ecaterina Andronescu şi Niculae Bădălău şi-au pierdut funcţiile din cauză că nu l-ar fi susţinut pe preşedintele PSD, Liviu Dragnea, Liviu Pop a spus că nu crede că este vreo legătură.

[citeste si]

'Nu cred că este o legătură între cele două, mai ales că eu mi-am depus candidatura cu câteva ore înaintea începerii şedinţei de ieri. Şi eu, şi un coleg', a mai spus Pop. De asemenea, noul preşedinte al Comisiei pentru învăţământ a afirmat că nu a discutat cu preşedintele partidului despre această funcţie, ci cu câţiva colegi, dar după ce şi-a depus candidatura, ceea ce consideră că e 'absolut normal'. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel