Liviu Pleșoianu, mesaj în miez de noapte: Sunt lucruri despre care abia de aici înainte voi vorbi

Marți, 23 ianuarie, aproape de miezul nopții, Liviu Pleșoianu a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook.

"Hai să dăm mână cu mână...", își începe astfel mesajul Liviu Pleșoianu. "E un vis din copilărie care m-a urmărit mereu, pentru că l-am trăit atunci ca pe ceva mai real decât multe dintre lucrurile care ni se întâmplă zi de zi. ...Se făcea că eram cu toții prinși într-o mâzgă neagră care nu ne lăsa să înaintăm, să ne apropiem unii de alții. Orice mișcare era paralizată, blocată, interzisă parcă de un Geniu al Nopții care ne ferecase pe toți într-un întuneric dens, aproape de nepătruns. ...Apoi, deodată, parcă de dincolo de orice speranță, s-a făcut LUMINĂ, a apărut, neverosimil dar fără doar și poate real, Soarele în miez de noapte. ...Întunericul alungând, Mâzga cea neagră curățând... Cu o viteză uluitoare, de dincolo de Noapte, am reușit să ne eliberăm din strânsoare și să o pornim din nou către ceilalți", a scris acesta.

Mesajul publicat pe Facebook continuă astfel:

"...În România e Miez de Noapte. E mâzgă neagră, sufocantă, paralizantă. E întuneric și mișcările către ceilalți ne sunt blocate, oprite, închise...

...Dar poate, neverosimil și totuși de un impecabil real, Soarele de la Miezul Nopții... Întunericul alungând... Mâzga cea neagră curățând... Cu o viteză uluitoare... Eliberându-ne din strânsoare... Ca într-un viu și verde vis de Primăvară...

DA, ÎMI IUBESC PATRIA! DA, cred că NU trebuie să fim sclavii nimănui! Da, cred că avem nevoie doar să FIM! Și voi face tot ce ține de mine pentru ca România să se reașeze în propriul DESTIN! Iar dacă i se pare cuiva că asta mă face „anti-progresist", anti-european sau anti-(n)euroatlantic, să fie sănătos! Pe mine mă interesează doar ceea ce știu că e menită țara asta să devină!

Sunt lucruri despre care abia de aici înainte voi vorbi

Sunt lucruri despre care am vorbit și sunt lucruri despre care abia de aici înainte voi vorbi. Mă simt solidar cu ribozomii și mitocondriile acestei națiuni. Destinul meu din ultimii ani e destinul unuia care vrea ca România să devină țara OMULUI, țara care aduce pentru prima dată ființa omenească în centrul oricărei preocupări. Nu sunt nici pe departe o ființă perfectă. Sunt plin de defecte, la fel ca orice om. Dar cred cu tărie în OM, cred că e vremea ca oamenii să se prindă în HORĂ! Tocmai de aceea, 2018 va fi anul în care voi întinde mâna către toți cei care simt OMENEȘTE. Vom vedea câți sunt dispuși să meargă alături de cineva care nu este parte din nicio înțelegere, din nicio strategie, din nicio echipă ascunsă...

Pot să vă garantez

Aș vrea să vă pot transmite ceea ce simt și ceea ce cred în aceste clipe. Uneori reușesc, alteori nu. Însă ce pot să vă garantez este că sunt doar omul imperfect care și-ar dori să cunoască povestea fiecăruia dintre voi. Oamenii, chiar și cei care mai intră pe aici pentru a mă înjura, sunt TAINE CARE UMBLĂ... Iar ceea ce vreau este să aduc la suprafață tot ceea ce ne poate uni întru esența noastră. Suntem mult mai mult decât am fost învățați să credem că suntem...
Fie să FIM!

[citeste si]

Mai scriu ceva

P.S. Atât de mulți oameni care nu dorm (din niciun punct de vedere) la ora asta târzie... Atunci mai scriu ceva, foarte important pentru mine:

Îmi pare rău că nu reuşesc să vă răspund de fiecare dată. Dar vă asigur că mă hrănesc cu toate comentariile dumneavoastră! Sunteți oamenii care îmi oferă mai mult decât voi reuşi eu vreodată să vă ofer. Sunt doar un om, normal, cu calități şi defecte. Dar simt că povestea noastră, povestea acestui popor, poate fi o poveste frumoasă. Şi de-aia m-am apucat eu sa apar la televizor, să candidez... Cred că nu mai e cazul să-i lăsăm să-şi bată joc de noi... Hai să fim ce NU ne-au lăsat să fim! Mai e încă timp...

Mulțumesc pentru urări! La Mulți ani!", și-a încheiat Liviu Pleșoianu mesajul.

Notă: intertitlurile aparțin redacției     

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel