Liverpool, surpriza zilei în Anglia: Învinsă de ultima clasată

CM 2018: FIFA, procedură disciplinară împotriva federaţiei mexicane
CM 2018: FIFA, procedură disciplinară împotriva federaţiei mexicane

Echipa FC Liverpool a fost învinsă surprinzător în deplasare, cu scorul de 1-0, de formaţia Swansea City, ocupanta ultimului loc în campionatul de fotbal al Angliei, luni seara, într-o partidă contând pentru etapa a 24-a din Premier League. 

Galezii au marcat golul victoriei prin fundaşul Alfie Mawson, chiar înainte de pauză, luându-şi astfel revanşa după eşecul usturător suferit în faţa "cormoranilor", pe Anfield (0-5), luna trecută. 

Înfrângerea lui Liverpool este şi mai surprinzătoare, în condiţiile în care elevii lui Juergen Klopp veneau după o evoluţie remarcabilă în faţa liderului Manchester City, căruia i-au produs prima înfrângere a sezonului, în urmă cu opt zile. 

În grafic

După acest eşec, primul după o serie de 18 partide disputate în toate competiţiile, FC Liverpool rămâne pe locul al patrulea în clasament, cu 47 puncte, urmând să ducă o luptă dură cu Tottenham, ocupanta poziţiei a cincea (45 puncte) pentru ultimul loc care asigură prezenţa în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor. 

Clasamentul din Premier League este dominat de Manchester City, cu 65 de puncte,urmată de Manchester United, 53 puncte, şi Chelsea Londra, 50 puncte, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel