Listarea Hidroelectrica, moment ISTORIC: Pensiile a milioane de români vor creşte

Listarea Hidroelectrica pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) ar putea upgrada România la statutul de piaţă emergentă, iar unul dintre efecte ar fi majorarea pensiilor pentru 6 milioane de români, a declarat, pentru Agerpres, Lucian Anghel, preşedintele operatorului pieţei de capital.

'Listarea Hidroelectrica este o şansă unică pe care acest guvern o are ca să upgradeze piaţa de capital şi cu ocazia asta, prin upgradarea la statutul de piaţă emergentă, să crească valoarea tuturor companiilor, nu numai a celor de stat, listate la bursă. Ar fi un moment istoric. Ne-ar prinde 2018 piaţă emergentă cu bursa upgradată. Ar fi unul dintre punctele cu care Guvernul s-ar putea lăuda la 100 de ani de la Marea Unire. Fără Hidroelectrica este imposibil de realizat această upgradare. Este nevoie de încă o companie de dimensiuni foarte mari, ceea ce în mediul privat nu se găseşte', a spus Anghel.

Potrivit acestuia, pensiile ar putea creşte dacă piaţa de capital românească trece la statutul de piaţă emergentă. 'Statul prin această măsură poate creşte valoarea companiilor, de acordarea de dividende suplimentare. Creşte şi valoarea unităţilor de fond la fondurile private de pensii. Sunt 6 milioane de români care vor avea o pensie mai mare ca urmare a acestor măsuri de upgradare a pieţei de capital, ca urmare a creşterii companiilor şi a unităţilor de fond, Fondurile de pensii investind undeva la 20% în piaţa de capital. Nu numai Guvernul, nu numai România, ci şi milioane de români care vor beneficia', a mai arătat preşedintele BVB.

Memorandum guvern

În ceea ce priveşte memorandumul Guvernului privind repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat în 2016 (sub formă de dividende/vărsăminte) la bugetul de stat, el a spus că aceasta este o veste bună pentru piaţa de capital.

'Este o veste excepţională pentru piaţa de capital din România şi pentru investitori pentru că acest lucru va determina unul dintre cele mai mari dividende din lume pe care companiile de stat listate la Bursa de Valori Bucureşti le vor oferi investitorilor, atât stat cât şi investitorilor privaţi, instituţionali sau persoane fizice. Deja putem spune că am văzut o creştere a preţului acţiunilor pe bursă. Deja acest lucru a fost remarcat de vineri şi, de asemenea, cred că va atrage interesul atât mai mult investitori locali, persoane fizice, sau unor fonduri internaţionale care probabil vor aduce mai mulţi bani în ţară, adică vor investi mai mult în piaţa de capital, în această perioadă', a mai arătat oficialul BVB. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel