Limba română în Transnistria. Republica Moldova, acord nesperat

Cele opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană vor activa în regim normal, conform unui protocol semnat între Chișinău și Tiraspol la Tighina (Bender) la sfârșitul săptămânii trecute.

Punerea în practică a acestui document permite normalizarea situației după aproape 15 ani în care personalul și elevii școlilor respective au fost persecutați de regimul separatist, comentează luni publicația Independent.

Un protocol privind instituțiile de învățământ din stânga Nistrului prevede diminuarea tarifelor la serviciile comunale, stabilirea unor plăți simbolice pentru închirierea clădirilor, cu stipularea expresă că respectivele contracte vor fi încheiate pe un termen de 10 ani cu posibilitatea prelungirii acestora.

De asemenea, protocolul reglementează problema terenurilor unde sunt amplasate școlile, asigurarea liberei circulații a profesorilor și a elevilor, precum și aprovizionarea nestingherită cu materiale didactice și bunuri necesare pentru buna desfășurare a procesului educațional.

Totodată, a fost semnat și un protocol cu privire la aplicarea apostilei pe actele de studii emise în regiunea transnistreană.

Astfel, părțile au convenit asupra unor modele neutre de ștampilă și de diplomă pe care organul competent al Republicii Moldova urmează să aplice o apostilă în conformitate cu cerințele Convenției de la Haga cu privire la suspendarea supralegalizării actelor oficiale străine, document datând din 05 octombrie 1961.

În regiunea transnistreană activează opt școli cu predare în limba română: liceul 'Alexandru cel Bun' din Tighina/Bender; liceul 'Ștefan cel Mare' din Grigoriopol; liceul 'Lucian Blaga' din Tiraspol; liceul 'Evrica' din Râbnița; liceul 'Mihai Eminescu' din Dubăsari; gimnaziile din localitățile Corjova și Roghi, precum și gimnaziul internat pentru copiii orfani din Tighina/Bender, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel