“Eram la Premiile MTV România, în 2004 cred, și tocmai primisem un premiu. În scenă era o gaură, nu mai știu cine o făcuse înaintea mea, cred că un artist de afară, dar nu mă anunțase nimeni de existența ei. Și, în timp ce cântam, am căzut sub scenă, frate. O jumătate de piesă am cântat de sub scenă”, povestește Pepe.
“Eu am căzut pe spate, la Bacău”, își amintește Dorian.
“Eu am leșinat pe scenă, acum doi ani, într-o vară. Era foarte, foarte cald și, la ultima piesă, pur și simplu am căzut din picioare. Nici n-am realizat ce s-a întâmplat, m-am trezit în culise”, adaugă Lidia.
“Altă dată m-am grăbit să ajung la scenă, am sărit un gard și mi s-au rupt pantalonii între picioare. Așa am cântat”, adaugă Pepe, amuzat.
Ce mai povestesc cei trei jurați, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 28 iulie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Next Star”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News