În Licitația de Vară a Casei Artmark, ce se va desfăşura marţi 20 iunie, la ora 19:30 la Radisson Blu Hotel, București, veți “călători” spre destinații însorite, ca în Scenă din Marrakech de Ștefan Popescu, veți cunoaște personaje insolite, cum ar fi Curtezane din Shimabara de Samuel Mützner, Prinț mongol de Ion Ţuculescu, Nud cu spatele (Gürli) de Nicolae Tonitza, Evreu din Bacău de Nicolae Grigorescu, veți avea ocazia să admirați Efect de lumină la Balcic de Camil Ressu sau Cheiul Senei de Nicolae Dărăscu, să gustați delicioșii Pepeni de Ștefan Luchian sau vă veți relaxa în Grădina artistului şi După petrecere de Theodor Aman. Și nu uitați: Carpe diem de Adrian Ghenie!
Nicolae Tonitza, Nud cu spatele (Gurli)
Capodopera Curtezane din Shimabara, nevăzută, nevăzută vreme de 100 de ani
În premieră în piaţa românească de artă, una dintre cele mai importante picturi de Samuel Mützner (1884, Bucureşti - 1959, Bucureşti), pictorul român călător, Curtezane din Shimabara, nevăzută vreme de 100 de ani, este o capodoperă a artistului.
Pictorul român, renumit pentru numeroasele sale călătorii de studiu, ajunge în vara lui 1912 pe tărâmuri nipone. Din 1912 și până la începutul anului 1915, Mützner locuiește și pictează în comunitățile tradiționale japoneze. Va locui cel mai mult în Kyoto, capitala imperială la acea oră, locul unde își desfășurau activitatea marii maeștri ai stampelor. În creația lui din acei ani se constată preponderența reprezentării feminine, a femeii japoneze în veșmintele tradiționale, în ocupații caracteristice sau în instanțe urbane. Pe lângă toate acestea apare și imaginea fermecătoare a gheișelor, opere de o senzualitate aparte în întreaga creație a pictorului. Surprinsă în interioare tipice, sau în grădinile fastuoase nipone, Gheișa primește probabil cele mai însemnate notații picturale, fiind desigur cea mai interesantă apariție în ochii unui european.
Gheorghe Petraşcu, Pe malul mării
Corneliu Baba, Anemone
Curtezane din Shimabara reprezintă o bornă în creația lui Mützner, fiind descrisă în carnetul-jurnal al artistului din acea perioadă. Pictorul ne introduce în universul intim și atât de atractiv al curtezanelor. O apariție exotică, venită din lumea artelor și a gheișelor, Tayou-San pictată de Samuel Mützner este însoțită de alaiul tipic (ce avea și rolul de a sprijini pășirea curtezanei). În ciuda dimensiunilor impresionante ale lucrării (228 × 176,5 cm), artistul se oprește cu rigurozitate și minuțiozitate asupra fiecare detaliu în parte.
Pe lângă alaiul tipic, punctat cu grijă și minuțiozitate de pictor - vezi atenția la detaliile vestimentare ale fiecărui personaj în parte - Mützner ne mai evidențiază și interesale sale picturale din epocă. Cireșul înflorit, realizat într-o manieră pastelată, dar senzual pictat sau iazul cu pești roșii devin interesul cromatic principal și totodată ocazia unor studii de lumină excepționale.
Samuel Mutzner, Odihnă
Opera a participat la expoziția personală a lui Samuel Mützner, intitulată Le Japon, deschisă la București (17 ianuarie - 28 februarie 1916) și la New York (28 ianuarie -11 martie 1916). Expoziția avea să fie excepțional primită de critica vremii, fiind elogiată în New York-Herald, Evening World, The Sun, American Art News etc.
Curtezane din Shimabara nu a ieșit până în acest moment din colecția privată din care a făcut parte. Licitația Artmark dă publicului șansa de a admira această fermecătoare operă după aproximativ o sută de ani de la “dispariția” sa.
Valoare estimativă: 150.000 - 250.000 euro.
Odihnă, semnată de acelaşi pictor, amintește de primele compoziții realizate la Giverny și Beaucaire, dar și de celebrele picturi realizate la Șopârlița și la Balcic
Critica de artă a perioadei interbelice scria despre Mützner ca despre un adept al impresionismului, unul dintre ultimii. A oscilat între impresionism şi mişcările artistice ce i-au urmat, postimpresionismul şi neoimpresionismul, experimentând tehnicile şi abordând teme predilecte ale acestora. Faptul este relevat de multitudinea de stiluri abordate de Mützner de-a lungul carierei, în special în primele două decenii ale secolului XX. După 1920, o dată cu limitarea călătoriilor de studiu, stilul lui Mutzner intra în etapa de maturitate artistică, stabilitate și concentrare formală, al cărui apogeu avea să îl atingă prin creația de la Balcic. Compozițiile în peisaj aveau să varieze, însă un subiect stabil și des întâlnit până către ultimii ani de carieră avea să fie peisajele în grădină, cu personaje.
Valoare estimativă: 15.000 - 25.000 de euro
Ştefan Luchian, Fântâna din strada Clucerului
Terasa lui Pherekyde la Balcic, din 1939, tot de Samuel Mützner, reprezintă o parte din casa pictorului şi sculptorului Dumitru Pherekyde (1899-1954), fiu al omului politic Mihail Pherekyde, casă ce poarta semnătura arhitectului Ștefan Balș.
Valoare estimativă: € 2.500 - 3.500
Ştefan Dumitrescu, Fetiţa cu păpuşă
Texturi şi senzaţii la Aman
În licitaţie vor intra şi câteva lucrări de pictură şi gravuri de Theodor Aman (1831, Câmpulung Muscel, Argeş - 1891, Bucureşti).
După petrecere (Natură statică cu fructe și vin franțuzesc), datată 1883, este estimată la 120.000 - 180.000 de euro.
Opera a rămas în posesia lui Theodor Aman câțiva ani după pictarea ei. În tabloul În atelierul pictorului (Doamna Aman cu nepotul), din colecţiile Muzeului Theodor Aman, se poate observa tabloul După petrecere pe peretele frontal, deasupra celor două personaje. Ulterior va ajunge în colecția din Cluj a profesorului universitar Mircea Mihăilescu (1920-2006), devenind una dintre piesele centrale ale colecției sale.
Aurel Băeşu, Moara
Camil Ressu, Nud în atelier
Primele naturi statice - subiecte florale - apar în primii ani de la întoarcere în București, când Aman face câteva "exerciții" cromatice, aflat încă sub influența academismului francez. După 1875 apar primele opere cu adevărat importante, opere în care poate fi observată o aplecare mai sârguincioasă asupra compoziției. Majoritatea operelor gravitează în jurul florilor sau a fructelor, însă există și o categorie - în care regăsim și opera de față - cu o recuzită eclectică. Obiecte personale, veselă, ulcioare, statuete și alte obiecte de mici dimensiuni compun uleiuri excepționale. Reconstrucția acestui imaginar de interior ne ajută să completăm imaginea fastuoaselor scene de gen cu propriul atelier. Ele amintesc încă o dată de pasiunea lui Theodor Aman pentru creația artiștilor flamanzi, iar filiera din care se extrage natura statică de față este evident coordonată de creația olandezilor din secolele XVII-XVIII. Filtrată și racordată la un spirit autohton, ce ținea mai mult de finețe și bun gust, de eleganță, dar și de efect decorativ, natura statică practicată de pictor în ultimii 15 ani de cartieră definește nu doar interesul stilistic al artistului, ci și gustul publicului.
După petrecere (Natură statică cu fructe și vin franțuzesc) impresionează prin măiestria cu care artistul reușește să redea texturi și senzații, descriind nu mai puțin de 87 de elemente diferite. O dezordine scenografică care ne duce cu gândul la un adevărat festin al simțurilor.
De o senzualitate aparte, După petrecere punctează minuțiozitatea pensulației, viziunea decorativă și capacitatea extraordinară de a compune structuri picturale atât de atractive.
Francisc Sirato, Case la Tuzla
Gheorghe Petraşcu, Marea la Techirghiol
Samuel Mutzner, Terasa lui Pherekyde la Balcic
În Grădina artistului (12.000 - 18.000 de euro), Theodor Aman se apleacă asupra unui univers care l-a preocupat în mod special. Casa-atelier, ridicată în perioada 1868-1869 pe strada Clemenței nr. 8, era proiectată chiar de artist și avea să ajungă, 40 de ani mai târziu, primul muzeu de artă al capitalei. Cei 22 de ani pe care i-a petrecut pictorul în propria-i creație arhitectonică și decorativă aveau să puncteze apogeul carierei picturale și didactice a artistului ce reforma și moderniza artele românești începând cu 1864.
Față de acele opere, intitulate "atelierul" artistului, picturile în peisaj, din curtea casei, surprind o cu totul altă atmosferă, fiind, paradoxal, de un intimism mult mai accentuat decât cele de interior. Curtea, grădinița, calcanul casei, măsuțele și decorațiunile din grădină ne introduc în intimitatea familială a omului Aman. Grădina artistului face parte dintr-o serie aflată astăzi aproape exclusiv la Muzeul Aman, în care pictorul surprinde colțurile pitorești ale propriei grădini, astăzi dispărută.
Camil Ressu, Ştrengarul
Marinele lui Petraşcu
Licitaţia propune mai multe opere semnate de Gheorghe Petraşcu (1872, Tecuci, Galați - 1949, Bucureşti)
Pe malul mării, un ulei pe carton din 1935, este evaluat la 12.000 - 18.000 de euro.
"Acea nostalgie marină pe care numai noi, cei născuţi şi crescuţi la mare credeam că o simţim, ne-a redat-o magistral Petraşcu, cel născut pe şes. La mare sau prin ţinuturile încărcate cu vapori, unde lumina vine tamisată şi contrastele dispar, paleta lui Petraşcu se înmoaie ca prin minune. În această atmosferă învăluită, vânjosul pictor se potoleşte, negrul lui se diluează pe paletă, roşul se calmează, iar albastrul şi cobaltul se îmbină într-o baie de verde émeraude, dând picturii acea fericită armonie şi nobleţe apuseană". Descoperim acel albastru de cobalt în opere ca cea de față, desfășurate în mediul preferat de artist, marea. Ciclul marinelor primește o notă aparte prin faptul că modelul folosit este aproape exclusiv soția sa, alături de care a călătorit în majoritatea itinerariilor realizate în perioada interbelică. Techirghiol avea să devină locul principalelor compoziții marine din cursul anului 1935, fapt confirmat de sumedenia de lucrări din expoziția personală din 1936 în care Techirghiol este amintit.
Poveste, pictată între 1898-1900, provine din colecția istorică Gen. Constantin Doncea (1904-1973).
Opera a fost pictată de Gheorghe Petrașcu în primii ani de carieră, fiind cel mai probabil una dintre cele 60 de opere prezentate la prima sa expoziție personală din cursul lunii decembrie 1900, la Ateneul Român, București.
Valoare estimativă: € 4.000 - 6.000
Marea la Techirghiol aparţineperioadei din jurul anului 1935. Cel mai probabil opera a participat la expoziția personală Gheorghe Petrașcu, 18 martie - 14 aprilie 1936, Sala Dalles, când artistul prezenta 205 opere (75 de grafică).
În călătoriile întreprinse în Dobrogea, Petrașcu se va opri nu o dată pe malurile Mării Negre, unde va realiza un număr însemnat de peisaje marine. Artistul a preferat să evite panorame care să cuprindă siluete, iar dacă acestea totuși apăreau, erau sporadice și de fiecare dată prezentau o siluetă feminină. Marinele lui Petraşcu sunt printre primele picturi de acest fel care au apărut în expoziţiile româneşti, făcând popular numele pictorului. Acestea se făceau remarcate prin unitatea de viziune, de compoziţie, de colorit şi de tratare, care arăta felul în care artistul analiza pe îndelete subiectul în toate aspectele sale. În opera Marea la Techirghiol, fiecare urmă a pensulei contribuie la realizarea unei imagini armonioase, completă şi coerentă.
Valoare estimativă: € 18.000 - 25.000
Gheorghe Petraşcu, Natură statică cu mere şi cărţi
Aceluiaşi auor i se datorează şi Natură statică cu mere și cărți, pictată în a doua jumătate a anilor '30.
Naturile statice sunt genul preferat de Petraşcu în anii maturităţii sale. Naturile sale statice au capacitatea de a ridica obiectele simple la nivelul de strălucire al pietrelor preţioase. A doua jumătate a anilor '30 este marcată de limitarea sejururilor de pictură, Techirghiol și Târgoviște devenind singurele locuri vizitate și pictate de artist. Pânzele acestei perioade, considerate de vârf în cariera sa, au o claritate şi un aer sărbătoresc, eliberându-se de materialitatea uneori excesivă sau de împăstările inutile, interesante doar ca tehnică picturală. Scenele de interior, florile şi naturile statice joacă un rol din ce în ce mai important în creaţia lui Petraşcu, care se preocupă să redea conştiincios materia. Într-un ansamblu coerent, logic, artistul adună la un loc, pe un ştergar alb străbătut de dungi intersectate, câteva din obiectele sale devenite recurente, dând astfel naştere unui tablou dominat de scânteierea fermă a fructelor mature din centrul compoziţiei, cărora li se subordonează, într-un reuşit echilibru cromatic şi compoziţional, cărțile și ulcica, echilibrând prim planul. Preţiozitatea coloritului şi voluptatea materiei operei prezente sunt note definitorii pentru întreaga creaţie petraşciană, transformând o natură statică într-un cadru cromatic excepțional.
Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro
Leon Biju, Scenă din Egipt
De la peisajele exotice ale lui Biju la pastelurile lui Luchian
Întorcându-ne în zona peisajelor exotice, să amintim Scenă din Egipt de Leon Biju (1880, Bucureşti - 1970, Bucureşti). Realizată între 1930 şi 1933, lucrarea este estimată la 6.000 - 9.000 de euro.
Plecat pentru doar două săptămâni în Egipt în cursul anului 1929, Biju avea să-l viziteze timp de 4 ani, fascinat de pitorescul descoperit. A călătorit îndelung la Cairo, Alexandria, Luxor sau Assuan lucrând intens peisaje, marcând vestigii, dar și oamenii locului. La întoarcerea în țară, expoziția cu 159 de opere deschisă la Sala Dalles, în februarie 1934, a fascinat deopotrivă publicul și critica.
Ion Theodorescu-Sion, Efect de lumină la Balcic
Ion Ţuculescu, Prinţ mongol
Prinț mongol de Ion Ţuculescu (1910, Craiova - 1962, Bucureşti), a fost realizat în 1938. Lucrarea provine din colecţiile Nichita Stănescu şi Petre Bedivan.
Ion Ţuculescu se naşte la Craiova în anul 1910 şi va avea un traseu artistic cu totul deosebit, în sensul că pasiunea sa pentru pictură va fi permanent alternată pe parcursul vieţii cu cea pentru ştiinţă. În 1929 se înscrie la Facultatea de medicină din Bucureşti şi urmează în paralel cursurile acesteia şi pe cele ale Facultăţii de ştiinţe naturale. Facultatea de ştiinţe naturale o va absolvi în 1936, iar pe cea de medicină în 1939 cu Magna Cum Laude. Pe parcursul anilor de studiu călătoreşte mult în afara ţării, în Turcia, Grecia, Egipt, Palestina, alături de Gala Galaction, sau de logodnica sa, Maria Fotiade. În aceste călătorii pictează studii după peisaj. În 1936 şi 1937 a lucrat în Grecia şi Turcia numeroase peisaje în care apărea un temperament blând, entuziasmat şi optimist. Ion Ţuculescu expune pentru prima dată la Craiova, în 1925, alături de A. D. Hagiu. Anul 1936 este deosebit de important pentru cariera artistică a lui Ţuculescu, pentru că trimite la îndemnul lui Octav Angheluţă, la Salonul Oficial, lucrarea numită Crapul. Chiar dacă lucrarea va fi respinsă, de acum înainte activitatea expoziţională a lui Ion Ţuculescu va fi bogată. Prima expoziţie personală a artistului va fi organizată în 1938 la Bucureşti, la Ateneul Român, urmată de alte expoziţii personale în 1939 (Sala Dalles), 1941, 1942, 1943, 1946 şi 1947 (la Ateneul Român). În 1956, a opta expoziţie personală este organizată în casa sa de pe strada Lizeanu nr. 5.
Iosif Iser, Curtea mănăstirii Pasărea
Iosif Iser, Odaliscă în roşu
Fetița cu păpușă de Ştefan Dimitrescu (1886, Huşi - 1933, Iaşi) este estimată la 20.000 - 30.000 de euro.
Influențat probabil și de parcursul său, atât în viața personală, cât și în cea profesională, Dimitrescu avea să dedice succesiv, în punctele cele mai importante ale stilului său, compoziții ce fixau omul aproape exclusiv în centrul lor de interes maxim. Chiar dacă la nivel estetic pictorul a fost profund influențat atât de etapa ieșeană, academistă, cât și de perioada pariziană, unde ia contact cu impresionismul, dar și cu creația lui Toulouse-Lautrec, Ștefan Dimitrescu își va găsi repede drumul. Acesta avea să se materializeze în deceniul trei al secolului trecut, momente în care pictorul desăvârșea un stil ce avea să îl propulseze în elita artistică românească. Ştefan Dimitrescu reușeste să conceapă și un ciclu dedicat familiei și apropiaților. Mama, soția, cei doi copii, soții Tonitza sau Teodorenii vor intra în universul pictural al artistului, coagulându-se într-o serie portretistică de un intimism special. Între toate aceste personaje, fiica cea mare, Margareta, va fi cel mai des portetizată în compoziții de o onestitate dezarmantă. Față de bunul prieten Tonitza, care atingea note expresioniste cu portretele fetelor lui, Dimitrescu redă prin ochii fiicei sale universul inocent al copilăriei, de la iubirea față de mamă (vezi portretul de familie din col. Muzeului de Artă Iași), la joacă - Fetiță cu păpușă (Muzeul Topalu) și până la imitarea părintelui (Margareta desenând, colecţie privată)
Nicolae Dărăscu, Cheiul Senei
Cu două lucrări apare în licitaţie şi Ştefan Luchian (1868, Ştefăneşti - 1916, Bucureşti).
Fântâna din strada Clucerului este un pastel pe carton. Până la pictarea celebrului ciclu peisagist din anii 1908-1909, Ștefan Luchian va practica pictura în plein air sporadic, mai ales în prima parte a carierei. Până spre 1905, principalele motive în natură le regăsește fie în București, fie la Bănesa, Poiana, Jugureanu, Vulcana sau Dâmbovița, adică în proximitatea locurilor în care Luchian își petrecea vacanțele de vară. Pastelul apărea natural în creația lui Luchian, măiestria acestuia fiind intuitivă, chiar și înainte de apogeul peisajelor la Brebu. Primele pasteluri apăreau în 1893-1894, în portret, pentru ca ulterior să acapareze întregul spectru tematic. Motivul din opera de față pare a fi același cu cel din Puțul din strada Clucerului (M.N.A.R.), acuarelă realizată de pictor în cursul anului 1902. Plimbările pictorului prin capitală aveau să se materializeze în câteva opere reprezentative pentru peisajul urban, tematică inițiată în mare măsură de Luchian în pictura românească. Strada Povernei, mahalaua Grozăveștilor sau bariera Filantropiei aveau să întregească aceste imagini ale Bucureștiului intim pe care Luchian le producea în ulei, pastel sau acuarelă.
Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro.
Ştefan Luchian, Pepeni
Pepeni (cca. 1897) provine din colecția istorică M. Cantuniari, prin succesiune de la o verișoară a lui Ștefan Luchian.
Naturile statice pictate de Ștefan Luchian sunt desigur un subiect de sine stătător în creația artistului, însă nu atât de mult abordat. Dacă eliminăm compozițiile cu flori din plastica lui Luchian, rămânem cu un număr destul de restrâns de naturi statice, majoritatea având drept subiect central fructele. Primele naturi statice cu fructe (cu cireșe) sunt realizate de Ștefan Luchian în perioada de început, atunci când acesta era încă tributar unei structuri academice, așadar în perioada 1893-1895. Cu atât mai interesant este tabloul de față, având în vedere faptul că și el ni se relevă printr-un filon academism tipic acestui tip de opere de la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă realizat mai târziu, în cursul anului 1897. Formele sunt rapid trasate pe suprafața hârtiei, feliile de pepene și cuțitul fiind singurele elemente de construcție clar trasate, în ceea ce pare a fi un exercițiu pictural rapid.
Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro.
Theodor Pallady, Nud pe fotoliu
Senzualele cicluri de nuduri ale lui Pallady, Tonitza şi Ressu
Nud pe fotoliu, lucrare realizată între1920 şi 1925 de Theodor Pallady (1871, Iaşi - 1956, Bucureşti) este evaluat la 20.000 - 28.000 de euro.
Modelul feminin este una dintre constantele ușor recognoscibile pe întreg parcursul carierei aristocratului picturii românești, Theodor Pallady. Nudurile feminine se află în strânsă legătură cu spaţiul atelierului, devenind întruchipări ale aspiraţiei sale către perfecţiune, posibilă numai prin opera de artă. Nu este interesat de reprezentarea trăsăturilor modelului şi nici de asemănare, pentru că, aşa cum mărturiseşte, modelul constituie doar un pretext pentru artist de a-şi exprima trăirile şi deci importantă este adecvarea imaginii la aceste sentimente, iar nu la figura ce îi pozează. Intenţia artistului, care se desprinde din întreaga sa operă, este aceea de corectare a realităţii pe care o găseşte nesatisfăcătoare, nudurile feminine devenind expresia absolutului feminin.
Nicolae Tonitza, Studiu de nud
Nicolae Tonitza, Acoperişuri la Balcic
Nicolae Tonitza, Braţ de flori de câmp
Nicolae Dărăscu (1883, Giurgiu - 1959, Bucureşti) a pictat Cheiul Senei în 1912
În cadrul celei de-a paisprezecea expoziții a Tinerimii Artistice, Nicolae Dărărscu expunea cinci opere, printre care, uleiul Vapor pe Sena. Cel mai probabil acea operă este Cheiul Senei, provenit din colecţia istorică Dr. I. Bejan. Pictura a participat la expoziția Franța văzută de pictori români, realizată sub auspiciile Asociației Les amis de la France, București, 1946 și este menționată și reprodusă în catalogul expoziției sub titlul Vedere din Paris.
După o incursiune în sudul Franței și o călătorie la Veneția, în 1911 se întoarce în țara natală unde organizează prima sa expoziție personală, în care figurau 40 de lucrări. Activitatea sa artistică de până atunci îl plasa pe Dărăscu în rândul impresioniștilor, dar și în cel al fauvilor. Dărăscu introduce astfel în România ideea imaginii reproduse prin senzație și experiment.
Anul 1912 îl găsește pe Dărăscu în Paris pentru o scurtă perioadă, moment în care pictează și Cheiul Senei. În luna mai 1912, Dărăscu avea ocazia să vadă expoziția Veneția a lui Claude Monet, la galeriile Bernheim-Jeune, fapt ce îl determina să călătorească în orașul italian, devenind punct de cotitură în creația ulterioară a artistului român. Tot anul 1912 punctează și primele sejururi la Vlaici, intrând în cenaclul literaro-artistic din preajma colecționarului-mecena Alexandru Bogdan-Pitești.
Valoare estimativă: 20.000 - 25.000 de euro.
Familie de turci în Dobrogea (1918), de asemenea de Nicolae Dărăscu, aparţine unei serii de 4-5 opere dedicate nomazilor țigani și turci. Șatrele, așa cum le intitulează însuși artistul, sunt surprinse în compoziții edificatoare, iar operele ne introduc într-un pitoresc oriental. Inițiat în satul Pașacîșla de lângă Jurilovca, Tulcea, micul ciclu este pictat în vara anului 1916, pentru ca după Primul Război Mondial să mai picteze alte câteva compoziții asemănătoare.
Valoare estimativă: € 8.000 - 12.000
Camil Ressu, Horă la Vlaici
Corneliu Baba, Omul cu lingura
Un alt artist prezentat în licitaţie cu mai multe lucrări este Nicolae Tonitza (1886, Bârlad - 1940, Bucureşti).
Nud cu spatele (Gürli), pictat în 1938, face parte din ultimul ciclu de lucrări realizate de Nicolae Tonitza, pictat la Balcic în iarna anilor 1937-1938. Încă de la primul contact cu Balcicul, Tonitza intuise influența profundă pe care acest mic oraș o putea avea asupra sa, atât personal, dar mai ales profesional. În vara lui 1933, Tonitza se confesa colecționarului Iosif Dona, căruia îi trimitea primele impresii despre noua destinație: "în sfârșit, am parvenit să văd și eu Balcicul. Mi-l închipuiam, după tablourile pictorilor noștri, cu totul altfel. Între cum a fost pictat până acuma și ceea ce este el în realitate, e o enormă diferență. E mult mai fin, mult mai tandru, mult mai irizat. Nu e decorativ și mai ales nu e deloc brutal. E fantastic. Deocamdată fac numai recunoașteri de teren și-mi fac mîna – scot note sumare. Voi trece apoi la schițe, iar apoi la culoare și la compuneri. Nădăjduiesc să scot de aici lucruri cu desăvârșire inedite, care vor face senzație –în bine sau în rău. Vom vedea. ...Am sentimentul intim că Balcicul ăsta ori mă va prăbuși, ori mă va înălța acolo unde nici eu singur nu am visat".
Nu tenta orientală e cea care l-a atras cel mai mult pe pictor, ci mai ales simplitatea unei vieți stagnante, al cărei singur promotor era turcul, drept tip uman eminamente definit de spațiul ce îl ocupa. Singurătatea, afecțiunea, tristețea, conexiunea cu mediul înconjurător sau profunzimea trăirilor ar fi câteva din "simptomele" pe care Tonitza le-a identificat la oamenii pe care i-a descoperit în verile petrecute la Balcic. În a doua parte a deceniului patru, Tonitza se apropie de Ismail Ebuleis Feyzula, pe a cărui fiică, Luftie, o ajută să urmeze o școală profesională. Model al pictorului în ultimii doi-trei ani de creație la Balcic, Luftie, ca și tatăl ei de altfel, apare în multe schițe, compoziții sau studii de portret.
În ceea ce privește modelele feminine, Tonitza reușeste să conceapă, în stilul propriu, unul dintre cele mai senzuale cicluri de nuduri, fiind de departe unic în pictura românească modernă. Paleta ascetizată, grija față de modelele sale pe care le prezintă în special cu spatele sau din profil torsionat și maniera irizantă reprezintă recuzita artistică cu care Tonitza concepe aceste nuduri din urmă, realizate în 1938 la Balcic.
Opera impresionează prin alegerea cromatică, care amintește de lumina Balcicului și a peisajului său calcaros. De altfel, pictorul extrage din austerul colorit ambiental tocmai acele calități picturale ale peisajelor dobrogene ce pot defini omul și locul ca un tot unitar. Un cumul de ocruri sunt împăstate și modelate pe pielea palidă a turcoaicei, iar spatele gol, profilul și rotunjimea șoldurilor prind viață în nuanțări atente și variate.
Valoare estimativă: 30.000 - 60.000 de euro.
Aceleiaşi perioade îi aparţine şi pictura Acoperișuri la Balcic. Cafenelele, casele prăfuite, bragageria, florăria, geamia și cimitirele sunt pictate în lumina soarelui dobrogean, în acea atmosferă tipică, exotică. Orașul și priveliștele Balcicului devin subiecte importante, Tonitza fiind fermecat de diverse colțuri de un pitoresc nemaiîntâlnit, așa cum e și cazul operei de față. Pictează cerdacuri, scara lui Caramitti, farul, mahalaua, casa pescarului, baia turcească, porți turcești sau golful atât de fermecător. În aceste opere Tonitza își va limita paleta la doar 3-4 culori, plasându-le pe suprafețe generoase, diluate și plate, evitând violențele cromatice. Una dintre caracteristicile acestei perioade, evidențiată în Acoperișuri la Balcic constă în aplecarea către arabesc și pentru jocul perspectival, Tonitza folosind suprapunerile diverselor planuri pentru a puncta depărtarea sau proximitatea.
Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro.
Adrian Ghenie, Carpe diem
Braț de flori de câmp din1934-1935 poate fi integrat în ciclul realizat de Tonitza la mijlocului anilor '30, ocazionat în special de verile petrecute în "colonia" de la Durău (1934-1938). În ceea ce privește stilul folosit, trebuie reiterată importanța celor două elemente biografice din anii '30 ce transformă paleta lui Tonitza: descoperirea Balcicului și taberele de creație de la mănăstirea Durău. Întregul proces de împrospătare și reconsiderare a manierei și a tehnicii de pictare a dus chiar la delimitarea unui stil tipic al acestei perioade și anume un stil japonizant, decorative, dezvoltat pe criterii exigente de valoare. Cea mai pregnantă schimbare s-a manifestat chiar în tehnică, pasta fiind supusă unor aprofundări, oferind efectul de smălțuire și materialitate.
Aceste lucruri le recunoaștem și în Braț de flori de câmp, care are o variantă în colecția Muzeului de Artă Constanța. În cursul lunii mai a anului 1935, Tonitza expunea în cadrul Grupului Tonitza-Han-Șirato, prezentând în sălile Fundației Dalles 68 de uleiuri și desene, între care și o selecție de 10 Studii de flori.
Valoare estimativă: 12.000 - 18.000 de euro
Ion Theodorescu-Sion, Sat ardelean (Nouă)
O altă lucrare de Nicolae Tonitza este Captura, un ulei pe carton, o natură static cu peşti, evaluaă la 4.000 - 6.000 de euro.
Nud în atelier de Camil Ressu (1880, Galaţi - 1962, Bucureşti) estimat 12.000 - 18.000 de euro, se înscrie tematicii atât de individualizatăe în pictura lui Camil Ressu, care reprezintă probabil una dintre cele mai speciale abordări ale nudului în arta românească interbelică. Artistul rămâne întotdeauna fidel arhitecturii corpului uman redat atât conform realităţii, cât şi canoanelor clasice de inspiraţie renascentistă. Din configurarea nudurilor sale reiese simţul măsurii şi al proporţiilor, idealul de frumuseţe transpus exprimând vivacitate simplă, directă şi naturaleţea carnalităţii epurată uneori de senzualitate. Farmecul femeilor lui Ressu îşi găseşte expresia deplină în conştiinţa fiecărui personaj, a senzualităţii sale naturale şi primordiale, contrastând astfel o mai veche viziune a idealului de frumuseţe nobilă. Desenul și calitatea ductului aveau să îl elibereze pe Ressu de constrângeri de ordin figurativ, accentul fiind pus mai mult pe valențele cromatice.
Ştrengarul, pictat în anii 20 de Camil Ressu, se înscrie uneia dintre preocupările artistului pentru portret, dar şi dorinţei de a crea opere ludice, ce s-a materializat fie în maternități, fie în diverse tablouri ce reprezintă personaje amuzante, la vârsta inocenței. Fiul său a încurajat mult această practică, Prin intermediul acestei tematici a copilăriei, Ressu se "joacă" cu această sursă de inspirație, modelul fiind interpretat atât prin prisma vârstei, cât și prin scenografia pe care o imaginează.
Valoare estimativă: 10.000 - 16.000 de euro.
Tot Camil Ressu a pictat Horă la Vlaici (20.000 - 30.000 de euro). Prima perioadă de formare a lui Camil Ressu a coincis cu etapa de continuare a studiilor în Franța, lucrând în Paris timp de circa 5 ani. Revenirea în țară avea să puncteze și apariția primelor cicluri importante din cariera artistului, cicluri definite de sejurul la Vlaici și de o paletă fovă. Întâlnirea cu nonconformistul colecționar Alexandru Bogdan-Pitești reprezenta și ea o bornă în viața lui Ressu, relația cu Pitești fiind necesară în contextul vieții artistice bucureștene. Pe Ressu, acesta l-a descoperit prin intermediul gazetarului și caricaturistului Nicolae Petrescu-Găină de care l-a legat o trainică prietenie, împărtășind din spiritul de frondă al acestuia. Moșia și conacul de la Vlaici au devenit treptat perimetrul unei colonii artistice unde s-a perindat majoritatea pictorilor din epocă. Pentru Ressu perioada petrecută la Vlaici a însemnat definirea unui stil propriu. Peisaje ori portrete colective, lucrările urmăresc, prin compoziția clasică, materializarea unui sentiment ancestral de pace. Cromatica relevă un colorist influențat de fovismul cu care luase contact în perioada studiilor pariziene, însă tematica avea să intre pentru prima dată pe filonul tradițional, descoperind în perioada 1909-1914 opere dedicate țăranului român.
Sava Henţia, Naşterea Domnului
Flori şi portrete de neuitat la Corneliu Baba
Reţin atenţia două lucrări de Corneliu Baba (1906, Craiova - 1997, Bucureşti), de facturi diferite.
În Anemone, din 1969, pictorul alege să modeleze vasul cu flori pe un suport imaginat, motivul fiind singurul plan vizual construit. În lipsa oricărui alt detaliu, cromatica devine punctul de interes al lucrării, înlănţuind după sine fluxul efectelor optice cauzate. Astfel, sursa de lumină inexistentă, îşi găseşte răspuns mai întâi în albul folosit în concentraţie consistentă, apoi în folosirea negrului, ce devine necesar pentru un constrast puternic. În urma scurtelor notaţii de tuşă, volumele îşi definitivează materialitatea, oferind lucrării liantul compoziţional.
Valoare estimativă: 6.000 - 9.000 de euro.
Omul cu lingura, datat 1975, este o ilustrare elocventă a unei afirmaţii a artistului: “Șansa picturii mele a fost tocmai ghinionul de a trăi în Est şi de a participa la toate coşmarurile acestei epoci, care mă urmăresc obsesiv în drama picturii mele. Fantezia mea avea nevoie de un drum sinuos, de dramă umană, văzută în toată cruzimea, violenţa şi laşitatea care continuă să umple, de-a lungul secolelor, istoria...”.
Corneliu Baba ilustrează un Om deplin, elogiat în toate cele trei etape portretistice ale sale: portretul, scena de grup și autoportretul. Pentru el, portretele trebuie să te facă să tresari, să te urmărească o vreme îndelungată, fără a putea să le uiţi. În ultima etapă a portretelor anonime, predomină imagini care sunt mai degrabă principii morale decât personaje, reprezentate printr-o subtilă metonimie ce se regăseşte atât în portretele de alrechini, cât şi în cele de țărani, asemenea Omului cu lingură, pictat în tuşe largi şi fără prea multe detalii fizionomice, ce trimit însă spre un expresionism iconografic, existențial, regăsit în dramaticul ciclu Regele nebun, care încheie seria portretelor în spiritul unui patetism tragic.
Valoare estimativă: € 8.000 - 15.000
Emanoil Panaiteanu-Bardasare, La scăldat (Senzaţie)
Odaliscele lui Iosif Iser
Îndatorat ţinutului dobrogean pentru formarea sa artistică şi în special pentru articularea viziunii sale picturale, Iosif Iser (1881, București - 1958, Bucureşti) l-a vizitat în fiecare an, până în 1939. Odaliscă în roşu, pictată în 1935 (10.000 - 16.000 de euro) este caracteristică perioadei de vârf a creaţiei cu această temă.
Compoziția cu subiect uman a fost cea care l-a preocupat în mod deosebit, cu notele sale exotice date de trăsăturile orientale de pe chipurile turcilor şi tătarilor, de culorile veşmintelor neobişnuite pe care le purtau, de viaţa lor ce se desfăşura într-un alt ritm. În lucrările sale apare o nouă tipologie, aceea a femeii cu ochi migdalaţi şi trăsături aspre, bărbaţii cu chipuri uscăţive şi firi meditative, întâlniţi în cafenele, oamenii umili ai satelor, pe care i-a studiat îndelung. Odată cu întoarcerea definitivă în ţară, în 1934, opera lui Iser deschide un nou capitol estetic, în privinţa compoziţiilor cu personaje, în portrete sau interioare. Formele apar mai individualizate şi, fie că este vorba despre odalisce, arlechini sau ţărani, motivul se epurează, personajul devenind element central, unic. Odalisca de altă dată, cea întâlnită în Dobrogea anilor 913-1916, devine după 1934 arhetip al unor compoziții-portret, interesul psihologic prevalând asupra celui decorativ. Odaliscele sale, cu șalvari și ilice, răsturnate între perne ori cu instrumente muzicale par să ofere motivul pentru un discurs expresionist al pictorului, atât prin cromatică, cât și prin sentimentul explorat, un discurs unic în limbajul pictural al lui Iosif Iser.
Semnată tot de Iosif Iser, pictura Curtea Mănăstirii Pasărea este datată 1918.
Iosif Iser, înregimentat pe durata Primului Război Mondial, între august 1917 și mai 1918, avea să fie detașat pe durata conflagrațiilor la Râmnicu Sărat. Putem presupune că opera de față era pictată de Iser după mai 1918, după Pacea de la București, moment în care vizita mănăstirea din apropierea capitalei. Pasărea reprezentase pe durata ocupației germane un refugiu, măicuțele oferind cazare și ajutor prin Crucea Roșie. În tabloul lui Iser putem observa curtea mănăstirii, care în anii de după 1918 avea să devină centru pentru orfanii de război.
Valoare estimativă: € 7.000 - 9.000
Nicolae Grigorescu, Flori de măr
Nicolae Grigorescu, Evreu din Bacău
Ion Theodorescu-Sion între Balcic şi Transilvania
Efect de lumină la Balcic este o lucrare de Ion Theodorescu-Sion (1882, Ianca, Brăila - 1939, Bucureşti), realizată în 1915. Opera ne introduce în perioada petrecută de Theodorescu-Sion în Dobrogea între anii 1913-1915, atunci când va descoperi Balcicul și va lucra la Constanța. Pictura din licitaţie amintește compozițiile lucrate la Balcic în vara anului 1915, când Sion realizează peisaje în care încadrează arhitectura tipic dobrogeană. Desigur, principala țintă a acelor compoziții era coordonată de interesele cromatice ale artistului, cât și de realizarea plastică. Casa din imagine pare să fi fost pictată de Theodorescu-Sion și în altă compoziție, Peisaj, din colecţia Aurel Chirescu.
Valoare estimativă: 6.000 - 9.000 de euro.
Pictată tot de Ion Theodorescu-Sion, lucrarea Sat ardelean (Noua) este datată 1919-1920. În verile anilor acestor, Ion Theodorescu-Sion a întreprins campanii de lucru în județul Brașov, în compania bunului său prieten, Camil Ressu. Aceștia vor picta atunci în împrejurimile Brașovului, în Satulung și Noua. Cel mai probabil opera a participat la expoziția personală Ion Theodorescu-Sion din februarie-martie 1920, Sala Liedertafel, București.
Valoare estimativă: € 4.500 - 6.500
Preocupării pentru lumina Dobrogei i se subsumează şi lucrarea Case la Tuzla de Francisc Şirato (1877, Craiova - 1953, Bucureşti), evaluate la 2.000 - 4.000 de euro. O variantă a operei se regăsește în colecția Muzeului de Artă Brașov.
Un artist al cărui nume este mai puţin vehiculat este Emanoil Panaiteanu-Bardasare (1850, Iaşi - 1935, Iaşi). Lucrarea La scăldat (Senzație) pictată în 1906, a făcut parte din expoziţa retrospectivă Emanoil Panaiteanu-Bardasare, de la Muzeul de Artă Iași, în 1970.
Emanoil Panaiteanu-Bardasare a fost cel mai important susținător al artelor plastice pentru Iașiul sfârșitului de secol XIX și început de XX. Nepot al lui Gheorghe Panaiteanu-Bardasare, fondator al Școlii de Belle Arte (1860), Emanoil se va forma la școala din München, ca și predecesorul său, între 1871 și 1875. În Iași își începea cariera didactică încă din 1877, pentru ca din 1881 să devină profesor (suplinitor inițiat) la catedra de pictură a Școlii de Belle Arte.
Valoare estimativă: 9.000 - 15.000 de euro.
Pictură de filieră iconografică
În cu totul alt registru se situează Nașterea Domnului, pictată în 1885 de Sava Henţia (1848, Sebeşel - 1904, Bucureşti) şi evaluată la 4.500 - 6.500 de euro.
Tributar artei lui Alexandre Cabanel, dar și a lui Pierre-Joseph Proudhon, maeștrii ce îi influențau decisiv perioada de formare artistică de la Paris, Sava Henția va crea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea o pictură de filon academist, însă rezolvată printr-un clasicism clar și distinct în creația românească.
Pictura, de filieră iconografică, amintește de incursiunile în pictura bisericeasă pe care Sava Henția le-a avut de-a lungul carierei. A pictat pronaosul Mănăstirii Cernica, a luat parte la restaurările Mănăstirii Brebu (1901-1902) și a realizat câteva picturi pentru Biserica ortodoxă din Sebeș.
Eugen Voinescu, Culegătoare de scoici
Culegătoare de scoici (1892) este creată de Eugen Voinescu (1842, Iași - 1909, București), pictor care avea să se inițieze în pictură prin cursurile luate în atelierul lui Gustave Courbet, în perioada în care tânărul studia dreptul la Paris.
Ani mai târziu, între 1883 și 1889, avea să îl cunoască la Odessa pe Ivan Aivazovsky (1817-1900), în preajma căruia se va îndrăgosti de pictura de marine, temă ce va deveni preponderentă în cariera sa ulterioară. Primele succese ale lui Voinescu veneau în 1889, an în care debuta în cadrul salonului Ateneului și în care prezenta trei opere la Expoziția Universală de la Paris, pentru care primea și o mențiune onorabilă.
Valoare estimativă: 2.500 - 4.500 de euro.
Să adăugăm şi Corăbii în port, de acelaşi artist, estimate la 2.500 - 3.500 de euro.
Nicolae Dărăscu, Familie de turci în Dobrogea
Rudolf Scweitzer-Cumpăna, Ţărani
Şi în această licitaţie, iubitorii picturii lui Nicolae Grigorescu (1838, Pitaru, Dâmboviţa - 1907, Câmpina) pot alege între două opere.
Evreu din Bacău, un ulei pe lemn din 1874, provine din colecția istorică av. Constantin Ionașcu; colecția istorică Angelica Ionașcu. Opera este pictată pe un panou de lemn achiziționat de Grigorescu în urma sejurului la Napoli din cursul anului 1874, purtând pe verso marca producătorului "Giosi Napoli".
Pe lângă autoportrete, portretele prietenilor, studiile de țărani sau țărăncuțe, Grigorescu se va dedica în diverse momente ale carierei studiului tipului autentic al evreului. Atras de specificitatea traiului și a înfățișării, Grigorescu va executa primele studii și schițe în timpul călătoriilor prin Galiția (Ucraina de astăzi). Atunci când se întorcea din Paris în România, în anii 1864, 1867 și 1869, Grigorescu va alege trasee prin nordul României, poposind în Lvov (Lemberg atunci) de câteva ori. Primele tipuri de evrei le surprinde pe străduțele orașului galițian, pentru ca, ulterior, structura imaginară să fie completată cu imaginea comunităților evreiești din Moldova. Astăzi, principala capodoperă pe care o datorăm itinerariului de la Bacău este Bâlciul de la Bacău, compoziție generoasă, realizată de Grigorescu în urma a luni și luni de observații și schițe. Însă ciclul cel mai important care ieșea din penelul lui Grigorescu era dedicat acestor personaje atât de interesante - evreii negustori.
Valoare estimativă: € 15.000 - 25.000
Flori de măr (20.000 - 30.000 de euro) provine din colecția istorică Maria Danciu (1865-?), partenera și soția artistului în ultimii 18 ani de viață.
Tipică compozițiilor cu crenguțe înflorite de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Flori de măr se reconstituie pictural pe acel inconfundabil panou de lemn vertical, îngust și perfect armonizat cu subiectul ales de Grigorescu. În plus, farmecul panoului cu flori este întregit de mica dedicație de lângă propria-i semnătură, în care Grigorescu oferă florile partenerei sale, Maria Danciu.
Ştefan Popescu, Scenă din Marrakech
Scenă din Marrakech (6.000 - 9.000 de euro) de Ştefan Popescu (1872, Finţeşti, Buzău - 1948, Bucureşti) a participat, probabil, la expoziția personală în atelierul propriu din strada Dionisie nr. 84, moment în care Ștefan Popescu expunea 95 de opere (peisaje din Franța, Nordul Africii și Turcia).
În cursul anilor 20, Popescu descoperă Nordul Africii, care apăruse deja în pictura românească, în diverse ipostaze, la Samuel Mützner (Tunisia, Maroc) sau M.W.Arnold (Egipt). Cea mai importantă campanie pe care o întreprinde pictorul nostru a avut loc în cursul anului 1929, când, alături de Veneția și Constantinopol, pictează și desenează cu aviditate Marocul, Algerul și Tunisul.
Nicolae Vermont, Ţărăncuţă cu fuior
Țărăncuță cu fuior din 1896, de Nicolae Vermont (1866, Bacău - 1932, Bucureşti) este evaluată la 5.000 - 8.000 de euro.
1896 marca momentul în care Nicolae Vermont devenea unul dintre principalii actori ai lumii artistice românești, fiind semnatar, alături de Luchian și Artachino, al primului manifest artistic românesc. Membru al Artiștilor Independenți ce expuneau în mai 1896, pictorul prezenta atunci numărul cel mai însemnat de opere, 79 de uleiuri, gravuri și acuarele.
Să adăugăm, de acelaşi autor, Florăreasă, din 1925, estimată la 6.000 - 9.000 de euro.
Sunt propuse în licitaţie mai multe picturi de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, ca Ţărăncuţă cu broboadă (3.500-4.500 de euro) şi Lumina dimineţii (2.500-3.500 de euro) şi un număr remarcabil de opere de Octav Băncilă.
Şi aşa cum spuneam la începtul articolului, nu putem uita Carpe diem, semnată de Adrian Ghenie, artistul român contemporan cu cote excelente pe piaţa internaţională. Lucrarea de la Artmark este estimată la 6.000 - 9.000 de euro.
Să mai amintim şi Case în Provence de Adam Bălţatu, Balcic de Jean Cheller, Dimineaţa pe Dunăre de Henri Catargi, Bucureştiul în zori de Max Arnold ori Poarta Sighişoarei sau Pod peste Tamisa de Constantin Isachie Popescu. Lucrări mai puţin întâlnite sunt Arcadia de Carol Hubner şi La umbra salcâmilor a lui Jean Alexandru Steriadi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
