Libia: ONU reînnoieşte embargoul asupra livrărilor de arme

10 iun 2019 / 19:30

Consiliul de Securitate al ONU a reînnoit luni, pentru o perioadă de un an, embargoul asupra livrărilor de arme către Libia, dar fără mijloace suplimentare de a controla mai strict sosirile de arme semnalate în ultimele două luni şi denunţate de mai multe state membre, transmite AFP.

Rezoluţia a fost adoptată în unanimitate de cei 15 membri ai Consiliului. În intervenţiile lor, Africa de Sud, membru nepermanent, a deplâns faptul că în Libia continuă să sosească arme 'pe cale maritimă şi terestră', iar mai multe state au salutat operaţiunea militară europeană Sophia de luptă împotriva traficului de arme şi de petrol în Libia. Mandatul operaţiunii militare europene lansate în 2015, iniţial pentru a lupta împotriva reţelelor de traficanţi, a fost prelungit cu şase luni la sfârşitul lui martie, până la 30 septembrie 2019. În prezent, există însă o 'suspendare temporară a desfăşurării de mijloace navale' din cauza refuzului Italiei, care se află la comanda operaţiunii Sophia, de a permite debarcarea în porturile sale a migranţilor salvaţi pe mare.

Potrivit Franţei, chiar şi fără nave, 'operaţiunea Sophia păstrează un rol important pentru stabilizarea Libiei'. 'Caracterul său disuasiv limitează încălcările embargoului privind armele şi reduce fluxurile de arme care continuă să tranziteze pe calea maritimă', a declarat Anne Gueguen, adjunctă a ambasadoarei franceze. Ea a precizat că operaţiunea Sophia 'rămâne activă' prin 'acţiunea de formare a gărzilor de coastă libiene' şi prin 'mijloace aeriene pentru culegerea de informaţii', inclusiv a celor 'necesare pentru menţinerea embargoului asupra armelor'.

La mijlocul lunii aprilie, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a cerut statelor Uniunii Europene să trimită nave militare în Mediterana, subliniind că, 'fără nave, Sophia nu îşi mai poate îndeplini misiunea'. De la lansarea ofensivei mareşalului Khalifa Haftar pentru cucerirea capitalei Tripoli, la începutul lui aprilie, au fost semnalate mai multe sosiri de arme, printre care material militar de fabricaţie turcă şi iordaniană, în sprijinul forţelor loiale Guvernului de uniune naţională (GNA) condus de Fayez al-Sarraj şi recunoscut de comunitatea internaţională. Într-un raport recent, Comitetul de experţi al ONU responsabil cu controlul embargoului de arme pentru Libia a informat că anchetează posibila implicare a Emiratelor Arabe Unite în lansarea de rachete, în aprilie, asupra unor unităţi fidele guvernului de la Tripoli, scrie Agerpres.