Lewis Hamilton, după moartea lui Kobe Bryant: A fost un model pentru foarte mulți

Lewis Hamilton, pilotul de Formula 1, se numără și el printre sportivii care au fost devastați de vestea că legendarul baschetbalist Kobe Bryant a murit la vârsta de 41 de ani, în urma unui accident de elicopter.

Kobe Bryant se afla la bordul aeronavei sale private alături de fiica sa de 13 ani, Gianna Maria, dar și alte șapte persoane. Toți cei din elicopter au decedat, după ce acesta s-a prăbușit și a luat foc în orașul Calabasas din California, duminică, 26 ianuarie.

Lewis Hamilton a postat pe conturile de socializare un mesaj despre dispariția marelui sportiv: "M-am trezit în fața acestei vești devastatoare și sunt extrem de trist pentru că l-am pierdut pe unul dintre cei mai importanți sportivi.

"@kobebryant a fost unul dintre cei mai buni atleți și a fost un model pentru foarte mulți, inclusiv pentru mine. Sunt profund îndurerat pentru familia lui și pentru toți oamenii din lume care se gândesc la el", notează Mediafax.

Primele informații despre moartea lui Kobe


Potrivit presei din America, prăbușirea elicopterului a fost cauzată de condițiile meteo.

Pe parcursul călătoriei era ceață, iar pilotul știa că în aceste condiții nu sunt indicate zborurile, mai ales cele la mică altitudine. În presa din SUA, a apărut o înregistrare audio, în care un angajat de control al traficului aerian îl avertizează pe pilot că zboară prea jos. Discuția a avut loc cu câteva minute înainte ca tragedia să se petreacă. "Zbori la un nivel prea jos, pentru vremea dată" – ar fi transmis acesta în casca pilotului.

Ulterior, elicopterul a dispărut de pe radar, iar în minutele următoare, mai mulți martori au alertat autoritățile cu privire la prăbușirea aparatului. Înaintea impactului, elicopterul s-a învârtit în cerc 15 minute și a încercat să se întoarcă la locul decolării. Din primele cercetări, se pare că ceața a fost motivul pentru care s-a produs accidentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel