Legile siguranţei naţionale. Manda: Solicitare către structurile din domeniu

Comisia pentru legile siguranţei naţionale solicită structurilor din domeniu propuneri de modificare a legislaţiei, anunţă Claudiu Manda.

Comisia parlamentară specială privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale a decis, miercuri, să trimită adrese către toate instituţiile din domeniu pentru a le solicita ca, în termen de două săptămâni, să trimită propuneri de modificare a legislaţiei, a anunţat preşedintele comisiei, Claudiu Manda.

'Am avut a doua şedinţă a comisiei. Am avut pe ordinea de zi aprobarea solicitării de a trimite adrese spre structurile pe care noi considerăm că au în activitatea lor zonă de competenţă în ceea ce înseamnă securitatea naţională. Potrivit acestor adrese, vom solicita ca în termen de două săptămâni să primim un răspuns de la aceste instituţii sau structuri privind propunerile de modificare a legislaţiei în domeniu. Aceste solicitări trebuie să ne parvină şi în format electronic şi în format scris, dar să ne parvină sub formă de amendamente cu articolele care vor să le modifice şi cu argumentele necesare', a afirmat Manda.

Care sunt STRUCTURILE

Potrivit acestuia, structurile de la care vor fi solicitate puncte de vedere sunt: Administraţia Prezidenţială, CSAT, SRI, SIE, MApN, MAI, ORNISS, STS, SPP, Curtea de Conturi, CSM, Ministerul Finanţelor, DIICOT, ÎCCJ, Oficiul pentru Prevenirea Spălării Banilor, Ministerul Justiţiei, Centrul naţional de răspuns pentru incidente de securitate cibernetică şi cele două comisii parlamentare comune de specialitate. Manda a adăugat că, probabil, vor fi invitate conducerile acestor instituţii la comisie pentru a explica propunerile de amendare a legislaţiei.

'După ce vom primi răspunsul de la instituţii, vom decide în comisie dacă va fi nevoie să şi invităm conducerile acestor instituţii pentru a lămuri propunerile de amendare a legislaţiei, dacă considerăm că este necesar', a menţionat el. Comisia a mai decis să solicite Secretariatului general să pună la dispoziţie, tot în termen de două săptămâni, un studiu comparat privind legislaţia în domeniu în câteva ţări considerate de referinţă: SUA, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Germania.

Studiu comparat

'Vrem să vedem câte servicii sunt acolo, care sunt atribuţiile acestora, care este rolul dintre Parlament şi acestea şi alte detalii', a adăugat senatorul social-democrat. Comisia specială va mai cere Birourilor permanente de la Camera Deputaţilor şi de la Senat ca toate propunerile aflate în circuitul legislativ în acest moment să îi fie trimise pentru a fi analizate, 'pentru a fi integrate în proiectul privind sistematizarea acestor legi', a spus Manda.

[citeste si]

El a informat că iniţiativele legislative mai vechi de trei ani nu vor fi luate în considerare. Conform lui Manda, şedinţele comisiei vor fi de regulă publice. Următoarea reuniune ar putea avea loc peste două săptămâni, după primirea răspunsurilor de la instituţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel